Peste 30.000 de credincioși la slujba Sfintei Liturghii de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

 

Mii de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și ieșeni, au participat astăzi la Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice naționale și locale.

 

În ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, la Slujba Sfintei Liturghii ce a avut loc pe un podium special amenajat, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, au participat peste 30.000 de credincioși. În același timp, la rândul întins pe 3,5 kilometri, peste 55.000 de pelerini au ascultat Sfânta Liturghie, așteptând să ajungă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și la mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon.

Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Nectarie, Mitropolit de Corfu, Paxos şi insulele Diapontice (Grecia), împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și alți 17 ierarhi din ţară şi străinătate. Printre aceștia s-au numărat: Înaltpreasfinţitul Părinte Nathanael, Mitropolit de Amantia (Albania); Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum şi Vicar al Patriarhiei Antiohiei (Siria); Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți (Republica Moldova) și Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud (Republica Moldova).

Răspunsurile la strană au fost date de Corurile Sanctus și Corul Chivotul, ale Catedralei Mitropolitane din Iași.

După prima parte a Sfintei Liturghii și rostirea Evangheliei, Înaltpreasfinţitul Părinte Nectarie, Mitropolit de Corfu, Paxos şi insulele Diapontice (Grecia), a rostit un cuvânt de învățătură. Înaltpreasfinția Sa a amintit faptul că „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui! (Psalmul 67, 36) În răstimpul vieții noastre îl putem vedea pe Dumnezeu nu doar în Tainele Bisericii, ci și în chipul semenilor noștri, care au pășit înaintea noastră pe calea sfințeniei. Iată, astăzi suntem părtași la o întânire de taină dintre doi mari sfinți ai Bisericii noastre, a Sfântului Ierarh Spiridon și a Preacuvioasei Maici Parascheva din Epivata! Ei au trăit în vremuri diferite și în locuri diferite. Nu s-au întâlnit niciodată ca oameni. Dar au lucrat și avut în inima lor în chip puternic aceeași trăire: a vederii lui Dumnezeu ca iubire și libertate. Au lucrat și înțeles că sunt ființe chemate să Îl slăvească și să-I mulțumească lui Dumnezeu care li S-a făcut cunoscut și le-a descoperit scopul vieții: comuniunea cu Dumnezeu ca iubire și libertate. Această comuniune se realizează pe căile propovăduite și practicate de Biserică. (…) Sfinții trăiesc învierea încă din această viață. Înviat încă din această viață este omul care nu se teme de moarte și se eliberează de ea! Părtaș al învierii înainte de moarte este acela care își încredințează inima întru toate și pentru toate lui Hristos. Mărturia învierii dincolo de moarte a sfinților sunt trupurile lor nestricăcioase pe care Dumnezeu ni le lasă ca odoare ale vieții, ca să credem că Domnul cel înviat ne va învia și pe noi împreună cu El. Sfintele moaște ale Sfântului Spiridon și ale Sfintei Parascheva sunt semne și daruri ale învierii pe care Dumnezeu o lucrează în Biserica Sa, și ne-o împărtășește nouă tuturor.”

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre darul minunat adus la Iași pentru câteva zile: „Avem astăzi bucuria de a ne afla în mijlocul frățiilor voastre aducând la Iași mâna dreaptă a Sfântului Spiridon făcătorul de minuni! Este mâna preacinstită cu care a binecuvântat pâinea și vinul prefăcute în Trupul și Sângele lui Hristos! Este preacinstita mână în care a ținut cărămida preschimbată la Sinodul I Ecumenic în foc, în pământ și apă, arătând astfel taina lui Dumnezeu Unul în trei Persoane Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Este preacinstita mână îndepărtată de trupul lui, dar care nu s-a pierdut. Aceeași mână ne binecuvintează și ne amintește astăzi de toate adevărurile credinței noastre.”

Spre finalul Sfintei Liturghii, 17 preoți care au zidit biserici în timpul regimului comunist, deși au avut de suferit atunci din cauza autorităților, au primit de la Înaltpreasfințitul Părinte Teofan „Crucea Moldavă”, iar cei care aveau deja această distincție au primit o „Crucea Specială”. Preoții care au fost distinși de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei au fost: Pr. Lucian Leonte din Botoşani (a construit Biserica din Cişmăneşti între anii 1982-1988); Pr. Dumitru Ailincăi din Piatra Neamţ (a continuat lucrările începute în 1970 la Biserica din Huisurez- Neamţ); Pr. Petru Apostol din Paşcani (a construit Biserica din Strunga – Iaşi între anii 1984-1987 – s-a demolat o biserică la Schitul Vlădiceni, iar Patriarhul Teoctist l-a însărcinat să folosească cărămida pentru o nouă biserică la Strunga); Pr. Ioan Dănilă din Paşcani (a construit Biserica din Cristeşti – Hereşti – Iaşi, în perioada 1978-1982 (când s-a finalizat și pictura bisericii); Pr. Ioan Manoliu din Săveni (deși a primit 10 reclamații, a construit Biserica din Podriga – Botoşani între anii 1982-1989); Pr. Gheorghe Dogariu din Iaşi (în ciuda multor piedici, amenințări și declarații la Miliție, a construit Biserica Ursoaia – Iaşi între anii 1985-1987); Pr. Eugen Lăzărescu din Darabani (a fost anchetat în beciurile Miliței, dar tot a construit Biserica din Carasa – Botoşani); Pr. Aurel Lunic din Iaşi (deși a fost hărțuit continuu, a construit două biserici: Biserica din Fântânele, Iaşi, în 1984 și Biserica din Spineni, Iaşi, în 1989); Pr. Aurel Florea din Piatra Neamţ (a fost amenințat că vor fi trimise buldozere pe șantier, dar a continuat ridicarea Bisericii din Satul Griviţa – Botoşani, între anii 1982-1984); Pr. Artemie Severian Moldovan din Piatra Neamţ (a zidit două biserici: din Ticoş şi Telec – Neamţ, în perioada 1973-1976); Pr. Vasile Sârbu din Iaşi (la iniţiativa veteranilor de război, a ridicat biserica din Scobâlţeni – Podu Iloaiei, deși autorităţile au oprit construcţia de mai multe ori); Pr. Mihai Rusu din Iaşi (a construit Biserica din Corocăieşti – Suceava, în 1984); Pr. Ioan Zaharie Curtean din Iaşi (a cumpărat o casă şi a transformat-o în capelă în anul 1979; apoi a zidit o nouă biserică între anii 1981-1984, în ciuda presiunilor mari: ameninţări cu puşcăria, astfel încât soţia şi copilul au fugit la părinţi; Pr. Mihai Nica din Hârlău (în 1936 s-a început o biserică, dar venirea comunismului a oprit această lucrare; în trei ani – 1983-1986 –, părintele reușește totuși să o zidească); Pr. Gheorghe Bogus din Iaşi (în noiembrie 1989 a pus temelia unei biserici în Storneşti, jud. Iaşi); Pr. Paul Iușcă din Iaşi (a rezidit din temelie biserica din Podul Hagiului, care se dărâmase la cutremurul din 1977; a mai reparat biserici, tot în acea perioadă, la Isaia, Gura Bohotin, Scoposeni); Pr. Constantin Capșa din Piatra Neamţ (în ciuda faptului că a stat trei săptămâni în beciul Miliţiei din Piatra Neamţ, a fost bătut, condamnat un an cu suspendare şi a primit o amendă de 3000 lei, a construit Biserica din Arămoaia – Neamţ , între 1982 și 1983). Majoritatea au menționat că au fost sprijiniți în activitatea lor de vrednicul de pomenire, Preafericitul Patriarh Teoctist.

„Se apropie, cu mila lui Dumnezeu, sărbătorirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Puțin câte puțin trec anii și uităm de acea perioadă de dinaintea lui decembrie 1989. Veteranii de război s-au dus sau se duc, unul câte unul, spre veșnicia Împărăției Cerurilor. Cei care au pătimit în închisori, de asemenea, ne părăsesc; puțini mai sunt printre noi. Am socotit că este bine, la apropierea acestui soroc, să ne aducem aminte de câteva clipe luminoase care au răzbătut ca o stea strălucitoare prin întunericul acelor vremi; și anume, câțiva din preoții care mai sunt în viață, care au zidit biserici înainte de 1990. S-a amintit mult despre bisericile dărâmate și va trebui să amintim în continuare că nimeni și nimic nu poate justifica dărâmarea unei biserici. În același timp, se cuvine să ne aducem aminte și faptul că, în mod special la țară, puțin mai departe de ochii autorităților, acolo unde nu erau biserici sau bisericile se dărâmau din cauza trecerii timpului, au fost preoți curajoși, mărturisitori, care au îndrăznit și, în cele din urmă, au reușit să construiască biserici” a precizat IPS Teofan.

Programul Sărbătorii dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva va continua astăzi cu Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană), de la ora 17.00.

Raclele cu cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon vor rămâne spre închinare în baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane inclusiv marți, 15 octombrie a.c..