Actrița americană Felicity Huffman este în închisoare pentru două săptămâni

Felicity Huffman va dormi în spatele gratiilor începând de marți seară: actrița americană a fost condamnată luna trecută la două săptămâni de închisoare pentru că a plătit 15.000 de dolari pentru falsificarea testelor de intrare la universitate pentru fiica sa cea mare.
Vedeta serialului „Desperate Housewives” a ajuns marți dimineață într-un penitenciar din Dublin, oraș situat la aproximativ cincizeci de kilometri est de San Francisco.
„D-na Huffman este gata să ispăşească pedeapsa judecătorului (Indira) Talwani, parte din condamnarea pe care acesta a aplicat-o pentru acțiunile acesteia”, a declarat într-un comunicat transmis AFP un reprezentant al actriței în vârstă de 56 de ani.
„Ea va începe să execute partea rămasă din condamnarea impusă de judecătorul Talwani – un an de libertate condiționată, cu termene care includ 250 de ore de muncă în folosul comunității – când va fi eliberată”. Sentința este însoţită şi de o amendă de 30.000 de dolari.
Căsătorită cu actorul William H. Macy, Felicity Huffman a fost primul dintre cei treizeci de părinți care și-au cunoscut sentința în contextul unui vast scandal de corupție. Aceștia sunt acuzați că au plătit până la 6,5 ​​milioane de dolari pentru a facilita intrarea copiilor lor în universități de prestigiu.
Felicity Huffman, care a apărut recent în serialul Netflix „În ochii lor”, s-a declarat vinovată în luna mai. „Nu există nicio scuză sau o justificare pentru ceea ce am făcut”, a spus actriţa la acea vreme.
Cealaltă celebritate implicată în acest scandal este actrița Lori Loughlin, cunoscută mai ales pentru rolul din serialul „The party at home”. Ea și soțul ei au pledat nevinovați și îşi așteaptă procesul. /rcostea/ddaniela

www.lesoir.be – 16 octombrie