Principalele teme care vor fi dezbătute în cadrul Consiliului European de la Bruxelles

Brexitul, relaţia cu Turcia, prin prisma ultimelor evoluţii din Siria, şi bugetul multi-anual al Uniunii Europene vor fi principalele teme dezbătute în cadrul Consiliului European care începe, astăzi, la Bruxelles. Liderii europeni speră că vor putea ajunge la un acord cu Marea Britanie, astfel încât aceasta să poată părăsi UE pe 31 octombrie. Principala chestiune aflată în dezbatere este cea cu privire la frontiera dintre Irlanda şi provincia britanică a Irlandei de Nord, în condiţiile în care se consideră că menţinerea reglementărilor actuale este esenţială pentru procesul de pace. Şefii de stat şi de guvern vor mai discuta şi despre combaterea schimbărilor climatice – care reprezintă o prioritate a viitoarei Comisii – şi extinderea Uniunii, precizează corespondentul RRA Amalia Bojescu. România este reprezentată la Consiliul European de preşedintele Klaus Iohannis./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 octombrie, ora 8