În România, trecerea în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de iarnă nu va modifica mersul trenurilor în vigoare

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de iarnă, ora 4:00 devenind ora 3:00. Această trecere la ora Europei Orientale nu va modifica mersul trenurilor în vigoare, precizează compania CFR Călători. Toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4:00 vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 27 octombrie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare../eradu/lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 23 octombrie)