Calendarul evenimentelor, 24 octombrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – Activităţi în comisiile parlamentare

 

– Ministere

* Gradul de absorbţie a fondurilor europene în exerciţiul bugetar 2014-2020, principalele direcţii de finanţare în perioada 2021-2027, dar şi modificarea legislaţiei privind achiziţiile publice în vederea finanţării europene a proiectelor pe infrastructură sunt câteva dintre temele care vor fi discutate la cea de-a XI-a ediţie a conferinţei „Fondurile Europene”, organizată de Grupul de presă BURSA, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României – ora 9:30, la CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuţiu. La eveniment va participa Mihaela Toader, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, precum şi reprezentanţi ai ministerelor Finanţelor Publice, Mediului de Afaceri Comerţ şi Antreprenoriat, Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Afacerilor Externe. De asemenea, sunt aşteptaţi la conferinţă preşedinţii comisiilor pentru afaceri europene din Senat şi Camera Deputaţilor, Gabriela Creţu şi, respectiv, Angel Tîlvăr, preşedintele Asociaţiei Consultanţilor din România pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE) – Radu Onofrei, preşedintele Directoratului Fondului Român de Contragarantare – Stere Farmache şi alţii

* Alexandria: Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Ionel Dănuţ Cristescu, va semna contractul de finanţare pentru obiectivul de investiţii „Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria” – ora 12:00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă. La ceremonia de semnare a contractului, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va semna Adrian Gâdea, secretar de stat în cadrul MDRAP

 

– Apărare, Interne

* Simularea unui cutremur major la care vor participa peste 480 de elevi, cadre didactice şi personal auxiliar de la Colegiul Economic Hermes, situat pe Calea Moşilor nr. 152 – ora 11:00

* Bistriţa: De Ziua Armatei României (25 octombrie), structurile Brigăzii 81 Mecanizată General „Grigore Bălan”, organizează o serie de activități culturale, ceremonii militare, adunări festive, armament, echipamente militare și acțiuni de promovare a carierei militare: Din program:

  • ora 11:00 – Ziua porților deschise – pe platoul Batalionului 812 Infanterie Bistrița
  • ora 13:00 – Simpozion și spectacol artistic – la Cercul Militar Bistrița

* Brăila: Garnizoana Brăila – Cercul Militar Brăila organizează un Simpozion dedicat Zilei Armatei Române, cu tema „Armata română în luptele pentru eliberarea Transilvaniei în cel de-Al Doilea Război Mondial” – ora 13:00, la sediul din Calea Călărașilor, nr. 309. Prezintă: col. dr. (rz.) Ionel Talpău, Asociația Națională Cultul Eroilor – Filiala Brăila „General Stan Poetaș”, Viorica Preda, muzeograf, Secția Istorie, Muzeul Brăilei „Carol I”, Silvia Manea, profesor, Școala Gimnazială „Ion Băncilă” Brăila. Participă Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, dirijor lt. Raul Ionuț Badale

* Constanţa: Media Day, organizată la Terminalul maritim din municipiu – ora 11:00

* Tulcea: Simpozion dedicat Zilei Armatei României – ora 13:00

* Ceremonii de depunere a jurământului militar de către studenţii anului I de la:

► Boboc

  • Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” – ora 10:00

► Braşov

  • Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” – ora 11:00, Piaţa Sfatului

► Constanţa

  • Academia Forţelor Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa şi elevii anului I din cadrul Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” din municipiu – ora 10:00

► Piteşti

  • Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” – ora 10:00

► Râmnicu Vâlcea

  • Centrul de Perfecţionare pentru Geniu şi EOD „Panait Donici” – ora 9:00

► Sibiu

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” şi elevii anului I din cadrul Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicaţii, Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică – ora 10:00

– Electoral

* Predarea tabletelor necesare bunei desfăşurări a alegerilor prezidenţiale şi sesiune de instruire a operatorilor de calculator din ziua alegerilor, organizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – ora 15:30, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Bd. Regina Elisabeta nr. 48

* Şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL pentru a valida lista cu miniştrii Cabinetului Orban şi programul de guvernare – ora 13:00, la sala grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, et. 2

* Craiova: Conferinţă de presă organizată de PNL Dolj – ora 12:30, la sediul PNL Dolj

* Focşani: Conferinţă de presă susţinută de candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, Theodor Paleologu – ora 16:00, la sediul PMP Vrancea, Str. Duiliu Zamfirescu, nr, 16

* Jud. Maramureş: Vizită a preşedintelui PSD, premierul demis Viorica Dăncilă. Din program:

  • Vizitarea şantierului pentru construcţia telegondolei şi pârtiei de schi de la Borşa – ora 9:30
  • Întâlnire electorală la Casa de cultură din Vişeu de Sus – ora 11:30, Str. 22 Decembrie 1989 Nr. 3
  • Întâlnire electorală cu organizaţiile PSD din Maramureşul Voievodal – Curtea Veche – ora 14:00
  • Întâlnire electorală la Baia Mare – ora 17:00, la ATP Tech Center, Bd. Bucureşti nr. 65

* Oradea: Vizită a preşedintelui executiv al PSD, Eugen Teodorovici. Din program:

  • Vizită la ROBELTEX SA, Str. Armatei Române nr. 3 – ora 9:30
  • Întâlnire cu oamenii de afaceri din Oradea şi Bihor – ora 12:00, la Hotel Hilton
  • Conferinţă de presă – ora 14:30, la sediul PSD Bihor, Piaţa 1 Decembrie nr. 4-6
  • Întâlnire cu primarii PSD – ora 16:00, la sediul PSD Bihor
  • Întâlnire cu tineri şi studenţi – ora 18:00, la Cetatea Oradea, Piaţa Emanuil Gojdu nr. 41

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna – ora 11:20, la sediul USR Bihor, Str. Vasile Alecsandri nr. 1, ap. 2

 

– Culte, Biserică

* Evocarea personalității părintelui Andrei Scrima, eveniment moderat de Radu Găină, realizatorul mai multor filme documentare închinate acestei personalități românești – ora 18:00, în sala „Podul Mogoșoaia” de pe Calea Victoriei

* Cluj-Napoca: Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului va organiza spectacolul folcloric „Satul de odinioară” – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților. Fondurile vor fi redirecționate pentru restaurarea bisericii monument istoric din Săliștea Veche, construită în anul 1911. Evenimentul este organizat în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Consiliul Județean Cluj

– Minorităţi

* În cadrul evenimentelor dedicate programului „Moștenirea culturală germană din România”, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București organizează evenimentul intitulat „Prin Reverie la Limita Haosului”, realizat cu prilejul vernisajului expoziției de pictură și a lansării albumului artistului plastic Eduard Duldner, membru al Uninunii Arstiștilor Platici și membru al Forumului Democrat al Germanilor din București – ora 18:30

* Jud. Timiş: Asociația Culturală META Spațiu, alături de Asociația Timișoara 2021-Capitală Europeană a Culturii, dau startul seriei de intervenții culturale REMIX ID, care se va desfășura în patru localități bănățene, importante din punct de vedere al diversității etnice. Remix ID înseamnă remixarea tradițiilor minorităților din Banat, a muzicii străbunicilor, recompusă de producători muzicali și de compozitori, a artei tradiționale recombinată cu arta contemporană, a dansurilor folclorice îmbinate cu mișcări din zona dansului contemporan, a imaginilor animate de artiști vizuali.

  • Astăzi, evenimentul are loc la Centrul Cultural Deta, cu participarea specială a Ansamblului folcloric svab „Edelweiss” şi a Ansamblului de Dansuri Populare Românești al Centrului Cultural Deta – ora 17:00

– Administraţie

* Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru a dezbate 104 proiecte de hotărâre, printre care se numără: introducerea vignetei „Oxigen” de acces şi circulaţie a autovehiculelor în Bucureşti, trecerea Pădurii Parc Băneasa în domeniul public al Capitalei în scopul reamenajării sau eliminarea PUZ-urilor pentru proiectele publice – ora 11:00, la sediul Primăriei Capitalei

* Şedinţa Consiliului Judeţean Ilfov – ora 10:00

* Inaugurarea a şapte pavilioane de sere cu plante tropicale, mediteraneene, ecuatoriale şi din deşert, în cartierul Drumul Taberei, cu participarea primarului sectorului 6, Gabriel Mutu – ora 15:00, intrarea în Parcul Drumul Taberei

* Alba Iulia: Şedinţa Consiliului Județean Alba – ora 10:00

* Alexandria: Semnarea contractului de finanţare pentru obiectivul de investiţii „Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria” – ora 12:00, la sediul spitalului

* Brăila: Conferinţă de presă organizată de Primăria Brăila – ora 9:00

* Câmpia Turzii: Şedința Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii – ora 13:00

* Oradea: Şedinţa Colegiului Prefectural Bihor – ora 10:00

* Piatra-Neamţ: Conferinţă de presă susţinută de primarul Municipiului Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic – ora 12:30

* Piatra-Neamţ: Şedinţa Consiliului Local Piatra-Neamţ – ora 15:00

* Sibiu: Societatea Apă Canal Sibiu aniversează 125 de ani în distribuţia apei potabile – ora 12:00, la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, Sala „Atrium”

* Sibiu: Eveniment de diseminare cu privire la stadiul activităţilor din cadrul proiectului „EUREGA – EUropean REgion of Gastronomy”, organizat de Consiliul Judeţean Sibiu – ora 14:45, la sediul CJ Sibiu

 

– Economic

* Conferinţa „Risipa alimentară în România şi rolul Băncilor de alimente”, organizată de Asociaţia Banca pentru Colectarea şi Distribuţia Alimentelor, în colaborare cu Federaţia Europeană a Băncilor de Alimente, Camera de Comerţ şi Industrie a României, Lidl România, METRO România, Federaţia Patronatelor din Industria Alimentară-RomAlimenta şi Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu „Ernest Lupan” – ora 9:00, la CCIR Business Center, Bd. Octavian Goga nr. 2

* Conferinţa „Asigurările auto şi siguranţa în trafic în era digitală”, organizată de BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi ISF – Institutul de Studii Financiare – ora 9:00, la Hotel Novotel

* Microsoft România organizează cea de-a III-a ediție a Microsoft Tech Day, eveniment ce reunește an de an importanți lideri ai industriei de hi-tech, pentru a aduce în prim plan cele două tendințe care definesc evoluția mediului economic românesc: inovația prin tehnologie și transformarea digitală – ora 9:00, la Palatul Parlamentului. Evenimentul va fi structurat pe trei track-uri care reflectă principalele tendințe tehnologice: Application Development, Data & AI, Security & Management. Printre speakerii din cadrul conferinței se regăsesc specialiști Microsoft în securitate și inteligență artificială, precum Alexandra Ciortea – Solution Architect, Data & AI, Mark Torr – Data, AI & IoT Business Lead și Yoad Dvir – Security Lead, care vor susține sesiuni aplicate și vor prezenta soluții pentru cele mai actuale provocări din aria transformării digitale

* Deschidere oficială a şedinţei de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti cu ocazia a 25 ani de activitate BRK Financial Group – ora 9:30, la sediul BVB

* Conferinţă de presă „IT şi inovaţie în gestionarea durabilă a pădurilor şi prelucrarea eficientă a lemnului” privind pădurile şi mediul înconjurător – ora 10:00, la Impact Hub

* Bistriţa: Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud organizează Gala Topul Firmelor 2019 – la Hotel Metropolis

* Jud. Hunedoara: Hidroelectrica S.A organizează recepţia finală a Centralei Hidroelectrice Bretea, amenajarea hidroenergetică a râului Strei din judeţul Hunedoara – ora 12:30

* Sibiu: Cea de-a 27-a ediţie a Conferinţei Anuale şi Adunării Generale a Asociaţiei Aeroporturilor din România (24 – 25 oct.)

  • Deschiderea oficială a conferinţei cu tema „Industria aeroportuară în România – prezent şi viitor” – ora 9:00, la Hotel Ramada, Sala Hera

* Timișoara: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează un Forum Internațional de Afaceri, evenimentul reprezentând o premieră atât pentru CCIAT, cât și pentru sistemul cameral din România – ora 10:30, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, Sala Europa. Forumul Internațional va reuni reprezentanți din România, Grecia, Republica Cehă și Federația Rusă, fiind organizat ca urmare a misiunilor economice și a vizitelor făcute de membrii CCIAT și firmele timișene în Praga, Plezn, Karlovy Vary (Republica Cehă), Moscova, Saint Petersburg (Federația Rusă) și Salonic (Grecia)

– Social

* Eveniment ce abordează siguranţa în trafic, inovaţia în frânare, planurile Textar (lider mondial în tehnologia de frânare) şi TMD Friction de creştere pe piaţa locală – ora 10:30, la Academia Titi Aur, Şos. Bucureşti – Târgovişte, nr. 205

* Organizatia non-guvernamentală ARCA – Forumul Român pentru Refugiați și Migranți cu sprijinul Federației Române de Fotbal organizează evenimentul „Includingall Championship” (Fotbalul – celebrarea diversității, liant în integrarea refugiaților și străinilor în România), din cadrul proiectului  finanțat de FIRE Project (Football Including REfugees’ Project), co-finanțat de programul Erasmus Plus, Uniunea Europeană – ora 11:00, la Complexul Studentesc Sportiv Tei

* Fondul de Reformă pentru Incluziunea Romilor și a altor grupuri vulnerabile organizează „INPower” – evenimentul de prezentare a rezultatelor finale ale celor 7 ani de program – ora 15:00, la The Ark București, Str. Uranus nr. 150. Sub forma unei expoziții interactive, beneficiarii finali ai Fondului (parte a Programului de Cooperare Elvețiano-Român) vor prezenta cele mai importante reușite, realizate cu ajutorul financiar primit în cadrul programului. La eveniment va fi prezent Arthur Mattli, ambasadorul Confederației Elvețiene în România

* Târgu Mureş: Poliţiştii rutieri mureşeni organizează o acţiune de donare voluntară de sânge, ca un demers de salvare de vieţi omeneşti, prin sprijinirea eforturilor de refacere a rezervei de sânge a judeţului – la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină. În această iniţiativă, desfăşurată sub sloganul „Donează sânge! Fii EROU!”, se vor alătura şi studenţi ai Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş. Din program:

  • ora 7:00 – poliţişti rutieri din cadrul Serviciului Rutier şi al Biroului Rutier Târgu Mureş, împreună cu studenţi şi cadre didactice ale Facultăţii de Inginerie din cadrul UMFST Târgu Mureş, vor participa la o acţiune de donare de sânge, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu Mureş.
  • ulterior, va avea loc o întâlnire între poliţiştii rutieri şi studenţi, care are drept scop conştientizarea tinerilor cu privire la efectele negative ale vitezei excesive, consumului de alcool şi substanţe psihoactive şi pericolul pe care îl reprezintă în special în trafic

– Medicină, Sănătate

* Conferinţă de presă prilejuită de lansarea proiectului „Îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu tulburări de spectru autist prin promovarea unor strategii de diagnosticare precoce şi măsuri de prevenţie” – ora 10:00, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, sala Amfiteatru

* Deva: Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Salvital, care gestionează activitatea SMURD în judeţul Hunedoara – ora 10:30, la sediul Salvital

* Ploieşti: Conferinţă de presă prilejuită de lansarea campaniei naţionale de informare „Protejează-ţi copilul împotriva gripei!”, organizată de Asociaţia Pro Imunizare – ora 10:30, la Hotel Central, Sala Alfa, Bd. Republicii nr. 1

* Târgu Mureş: Workshop medical pe marginea culturii de securitate medicală urbană NATO în cadrul Congresului CardioNET – ora 12:00, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă

* Târgu-Mureș: Gala Elitelor Medicale, ediția a IV-a, eveniment de recunoaștere a excelenței în domeniul sănătății – ora 18:00, la Palatul Culturii. Organizatori: Ziar Medical şi Cardionet

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată cu ocazia celui de-al 16-lea Congres Român de Flebologie – ora 10:00, în Sala de Conferinţă de la etajul 3 a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Pius Brinzeu. Conferinţa este condusă de prof. dr. Sorin Olariu, şeful secţiei Chirurgie I a SCJUPBT

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara – ora 11:00

– Învăţământ, Cercetare

* Dezbatere despre învăţământul din România, organizată de Camera de Comerţ Elveţia – România – ora 18:30, la Athenee Palace Hilton Bucharest, Str. Episcopiei nr. 1-3

* Cluj-Napoca: Departamentul de Administrație Publică din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării organizează, în perioada 24 – 26 octombrie, cea de-a IV-a ediție a Conferinței Internaționale de Administrație Publică – Str. Traian Moșoiu nr. 71

* Galaţi: Conferinţă de presă organizată de Universitatea „Dunărea de Jos” – ora 11:00

* Iaşi: De 14 ani, RIUF – The Romanian International University Fair, cel mai mare târg internațional de universități din Europa de Sud Est, este locul în care peste 220.000 de elevi, studenți, profesori și părinți au ajuns față în față cu reprezentanții a peste 150 de universități din întreaga lume. Astăzi, târgul are loc  între orele 10:00-16:00, la Palas Congress Hall

* Iaşi: Ceremonia „Dies Academici”, organizată cu ocazia aniversării a 159 de ani de existenţă a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – ora 10:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”

– Arhitectură

* Tur ghidat oferit de „Cartierul Uranus @uranusdisparut” într-o expoziție de fotografii și o conferință în care este invitat prof. dr. arh. Ioan Lucăcel care vorbeşte despre importanța unui patrimoniu arhitectural, astăzi dispărut. Evenimentul face parte din proiectul cultural „Recrearea Muzeului Simu” în realitate virtuală și rememorarea altor victime ale demolărilor realizate în București în perioada comunistă, realizat în parteneriat între Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” prin Centrul Expozițional Documentar și Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România, finanțat din Fondul Timbrul Arhitecturii. Din programul zilei:

  • ora 15:30 – tur ghidat Uranus-Izvor; punct de întâlnire: curtea Bisericii Mihai Vodă, Str. Sapienței nr. 4
  • ora 17:00 – întâlnire cu prof. dr. arh. Ioan Lucăcel şi expoziția de fotografii din arhiva personală – în Sala Frescelor, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”

– Istorie

* Conferinţa „Revoluţia română din 1989: drumul spre libertate. 30 de ani de studiere a regimurilor totalitare”, organizată de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei – ora 10:30, la Biblioteca Academiei Române, Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu”, Calea Victoriei nr. 125

* În cadrul evenimentului „Interferenţe culturale: Al Doilea Război Mondial – o perspectivă istorică la 75 de ani de la încheiere”, are loc conferința cu tema ″Preliminarii ale marelui conflict. Evoluții internaționale, înțelegeri secrete″, susținută de prof.univ. dr. Petre Otu, istoric militar – ora 17:15, la Cercul Militar Naţional, Sala Ștefan cel Mare și Sfânt. În deschidere va fi susținută o expunere despre semnificația istorică a datei de 25 octombrie – Ziua Armatei României

* Timișoara: Lansarea volumului „Un centenar și mai multe teme pentru acasă. Ce au învăţat şi ce nu au învăţat românii din ultimul secol de istorie”, coordonat de Adrian Cioroianu, apărut la Editura Polirom – ora 16:00, la Librăria „La Două Bufnițe”, Piața Unirii nr. 11

 

– Mass-Media

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

 

– Cultură

* Big Band-ul Radio, dirijat de compozitorul Ionel Tudor, îşi redeschide noua stagiune de jazz cu un concert sugestiv intitulat „Joy of Life”, alături de trioul ce reuneşte mari muzicieni dedicaţi jazz-ului: Petrică Andrei – pian, Vlad Popescu – baterie şi Michael Acker – contrabas – ora 19:00, la Sala Radio. Evenimentul va fi prezentat de Ştefan Naftanailă, realizator al postului Radio România Cultural

* Slujba de înmormântare a baritonului Nicolae Urdăreanu, care a trecut la cele veşnice miercuri, 23 octombrie – ora 8:00, la Biserica Boteanu

  • între orele 11:00-13:00, trupul neînsuflețit este depus în foaierul Operei Naționale București

* Festivalul Național de Teatru Maguy Marin / MAY B prezintă conferința cu public intitulată „În universul lui Maguy Marin”, cu participarea artiștilor Laure Delavier, Ulises Alvarez, Louise Mariotte și Laura Frigato – membri ai Companiei Maguy Marin – ora 10:30, la Sala Mare a HUB FNT din Hanul Gabroveni-ARCUB

  • ora 11:00 – proiecția filmului intitulat „Maguy Marin – L’urgence d’agir / Nevoia de a acționa” semnat de cineastul David Mambouch

* Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu ing. Cristian Dumitru (Asociația Muzeul Jucăriilor), organizează expoziția temporară „Arta Tranșeelor” – ora 13:00, la sediul MNIR din Calea Victoriei nr. 12, sector 3. Expoziția cuprinde peste 400 de bunuri culturale cu valori artistice deosebite grupate în jurul fenomenului „Trench art”, reprezentând cea mai mare colecție privată din România. Piesele: vaze pentru flori, brichete, tabachere, rame pentru fotografii, veioze, căni, sfeșnice, realizate, în marea majoritate, în timpul Primului Război Mondial. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 24 octombrie – decembrie

* Muzeul Național al Țăranului Român, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” organizează evenimentul „Focurile de Sfântul Dumitru” – ora 14:00, Şos. Kiseleff nr. 3. Scopul proiectului presupune o împletire de acțiuni cu efect în educarea elevilor și implicare civică comunitară, artistică și de patrimoniu, astfel: dezvoltarea noțiunii de documentare și cercetare, cu finalitatea lucrărilor; însușirea și cunoașterea de către elevi a tradițiilor și meșteșugurilor specifice tehnicei modelajului în lut, spre a deveni obiect de artă. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează evenimentul „Remember Liviu Ciulei”, dedicat unuia dintre marii regizori de teatru și film ai României – ora 17:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, Sala Perpessicius. Participă: Margareta Pâslaru, Doina Papp, Christian Badea, arh. Octavian Neculai, Sergiu Cioiu, Alexander Hausvater. Moderator: Marina Spalas. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Vernisajul expoziţiei „Corneliu Baba. Confesiuni şi jurnale” – ora 17:00, la parterul Galeriei Naţionale a MNAR (25 oct. 2019 – 29 mart. 2020). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Internaţional

* Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și BRD – Groupe Société Générale, în cadrul proiectului MyAntipa, organizează de la ora 18:00, un tur special al muzeului, ghidat de Lea Rasovszky, în cadrul căruia Muzeul Antipa va fi prezentat prin ochii unei artiste vizuale cu un imaginar unic, ludic, plin de sarcasm și empatie totodată. Personajele sale conturează, de multe ori, o iconografie a particularităților psiho-sociale, iar parte din creațiile sale sunt expuse în galeria Mobius

* Vernisajul ExpoCaligrafia Internaţional 2019, eveniment iniţiat şi organizat de Asociaţia Liber la Educaţie, Cultură şi Sport – ora 18:00, la Institutul Cultural Român. Evenimentul este dedicat atât pasionaților de caligrafie de orice vârstă, cât și profesioniștilor, în scopul de a promova „arta de a da formă literelor într-un mod expresiv și armonios”. Tema principală a proiectului expozițional este biodiversitatea, comuniunea om-natură în era digitală, când scrisul mecanic, la taste, a cucerit creativitatea și frumusețea scrisului de mână (24 – 30 oct.)

* Vernisajul expoziţiei „Prime Time” – ora 18:00, în Str. Tudor Arghezi nr. 9, fostul sediu al Ambasadei SUA

* Ediţia 2019 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc se desfăşoară la Ateneul Român în perioada 24 – 27 octombrie. Festivitatea inaugurală şi tragerea la sorţi a ordinii de participare la Concursul naţional de interpretare a liedului românesc au loc, de la ora 18:00, urmate de un Recital al tinerilor artişti. Competiţia se va derula în zilele de 25 și 26 octombrie. Duminică, 27 octombrie, la ora 11:00, este programat Simpozionul Naţional la care participă personalităţi ale muzicii: Carmen Petra-Basacopol, Octavian Lazăr Cosma, Adrian Iorgulescu, Adrian Pop, Mariana Nicolesco. În aceeași zi, duminică, 27 octombrie, la ora 19:00, are loc Gala Laureaţilor și ceremonia decernării premiilor. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Dezbaterea găzduită de Institutul Goethe despre importanța și necesitatea jocului, a artei și a experimentului în spațiul școlii – ora 18:00. Discuția va porni de la experiența celor opt ateliere desfășurate prin proiectul Bauhaus Play – exerciții artistice originale în școală, dezvoltat de Asociația 37, care a adus laolaltă elevi, artiști, designeri, meșteri, dar și părinți și profesori. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Conferința „Din țara corupției… spre ce? În ce (mai) crede artistul de teatru de azi”, susținută de Cristina Rusiecki, coordonator Cătălin D. Constantin – ora 18:30, la Palatul Suțu

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează lansarea volumului „Portrete”, autoportrete, de Ioana Ieronim, Editura Tracus Arte – ora 19:00, la Sala Perpessicius, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Invitați alături de autoare: Doina Ioanid și Paul Cernat. Moderator: Andra Rotaru

* Editura Vremea organizează lansarea volumului „Colecționarul” de Natalia Semenova și André Deloque – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd.  Regina Elisabeta nr. 38. Vor vorbi: Teodor Baconschi, Simona Preda, Silvia Colfescu

* Artmark organizează licitația „Regina Maria și Stilul Neo-Românesc” – ora 19:00, la Palatul Cesianu-Racoviță, Str. C. A. Rosetti nr. 5. Evenimentul special creat în onoarea ambasadoarei artei românești – Regina Maria, scoate în evidență stilul unic al Reginei, de luptă și sacrificiu pentru țară, care a creat din ea un personaj legendar. Printre cele mai valoroase loturi ale licitației se numără „Oracolul, jurnal cu însemnări, declarații sau note personale ale familiei regale germane Karl I și Olga al Württembergului” în care au semnat Regele Carol I, Regina Elisabeta, Regina Elena și Regina Maria

* Concert simfonic susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor – Marzena Diakun şi solistă – Maria Bâldea – ora 19:00, la Ateneul Român (24 şi 26 oct.)

* Muzeul Naţional de Artă al României şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti prezintă, începând cu ora 19:00, vernisajul expoziţiei „50 Design UNArte: o istorie vizuală a şcolii de la Bucureşti (1969-2019)”. Expoziţia este însoţită de un volum aniversar care implică o important şi densă parte de documentare şi de cercetare. 50 Design UNArte: o istorie vizuală a şcolii de la Bucureşti (1969-2019) va fi deschisă publicului la Muzeul Naţional de Artă al României, Sala Rondă şi Holul Sălii Auditorium din corpul Ştirbei, în perioada 24 octombrie – 29 noiembrie. Coordonator proiect: Dinu Dumbrăvician. Curatoare: Mirela Duculescu, Cristina Sabău. Design expoziție: Radu Manelici și Roland Kunst

* Avanpremiera filmului „Cărturan”, lungmetrajul de debut al lui Liviu Săndulescu, într-o proiecție specială în cadrul „Les Films de Cannes à Bucarest” (18 -27 oct.) – ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului, Str. Monetăriei nr. 3. Filmul va avea premiera în cinematografe în 8 noiembrie

* Are loc un nou concert Delia – ora 21:30, la Hard Rock Cafe

* Braşov: Deschiderea ediției a V-a a Salonului de Carte Bookfest Brașov, care va avea loc la Aula Universității Transilvania, între 24 și 27 octombrie

* Braşov: Patru spectacole ale unor teatre sau companii maghiare din România, Ungaria şi Ucraina, precum şi tot atâtea evenimente conexe vor putea fi văzute de public în cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului de Teatru Maghiar de la Braşov, care se va desfăşura în perioada 24 – 27 octombrie, pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu” şi la Sala Patria

* Caransebeș: Vernisajul expoziţiei „Armata română în anul centenarului Banatului”, organizată de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, în colaborare cu Cercul Militar Caransebeş – ora 12:00, Piața General Dragalina nr.2

* Cluj-Napoca: Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează evenimentul de lansare a celei de-a II-a ediții, revizuită și completată, a volumului „Jocul de-a/cu Arta” de Vasile Cioca, apărut în 2019 la Editura Limes, cu o prefață semnată de prof. univ. dr. Cornel Ailincăi – ora 18:00, la sediul edificiului muzeal – Palatul Bánffy situat în Piața Unirii nr. 30, în Sala Tonitza. Evenimentul se va desfăşura în prezența autorului lucrării, lect. univ. dr. Vasile Cioca, și a invitaților săi: prof. univ. dr. Radu Moraru – rector al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, prof. univ. dr. habil. Ion Albulescu – director al Departamentului de Științe ale Educației, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai”, dr. Florin Gherasim – muzeograf, Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Moderator: drd. Alexandra Sârbu, muzeograf, Muzeul de Artă Cluj-Napoca

* Cluj-Napoca: În perioada 24 – 27 octombrie, are loc cea de-a V-a ediţie a Săptămânii Culturale Evreieşti. Din programul zilei:

  • ora 19:00 – Deschiderea festivă şi concert Malek Andi Soulistic – Yiddish Swing, cu un program care va cuprinde creaţii ale unor compozitori evrei renumiţi din Ungaria şi de peste hotare – la Biserica Unitariană de pe Str. 21 Decembrie

* Constanţa: Ediţia a IV-a a Festivalului Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa 2019 (24 – 27 oct.): conferinţă de presă, cu ocazia festivităţii de deschidere – ora 13:00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare”

* Craiova: Deschiderea oficială a celei de-a XII-a ediţii a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Stat şi Societate în Europa”, organizată de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” – ora 9:30

  • Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, în cadrul Conferinţei Internaţionale „Stat şi Societate în Europa”, ediţia a XII-a, o dublă lansare de carte: autorul Dumitru Preda îşi lansează volumele „Sub semnul Marii Uniri. Campaniile Armatei Române pentru întregirea ţării (1916-1920)” şi „România la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920)” – ora 12:45. Prezintă E.S. prof. univ. dr. Dumitru Preda, prof. univ. dr. Gheorghe Onişoru şi conf. univ. dr. Ionuţ Cojocaru

* Iaşi: Conferinţă de presă organizată la Ateneul Naţional – ora 11:00, la Cinema Victoria, Piaţa Unirii nr. 5

* Oradea: Ediţia a a XXIX-a a Zilelor Revistei Familia (24 – 26 oct.): conferinţa „Lista canonică a literaturii române” susţinută de preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu – ora 17:00, în sala mare a Primăriei Oradea

* Oradea: Concert simfonic al Filarmonicii de Stat Oradea – ora 19:00. Dirijor: Romeo Râmbu. Solistă: Nina Karmon din Germania (vioară)

* Ploieşti: Filarmonica „Paul Constantinescu” prezintă un concert simfonic extraordinar care are în prim plan duduk-ul, instrument de suflat tradiţional armenesc – ora 19:00. Invitat al serii este Cosmin Rafael Bălean, singurul român care cântă pe un astfel de instrument. Dirijor: Radu Postăvaru. Concertul este dedicat Zilei Armatei Române (25 oct.). Printre partenerii media: Radio România Muzical

* Reşiţa: Deschiderea Festivalului Internaţional Sabin Pautza (FISP), ediția a VI-a (24 – 27 oct.), un proiect Metarsis iniţiat din preţuire faţă de una dintre valorile de necontestat ale Banatului Montan, compozitorul şi dirijorul Sabin Pautza – ora 19:00, la Palatul Cultural Reșița. Evenimentul cuprinde: expoziţii, concerte, recitaluri şi Concursul de Interpretare Pianistică şi Compoziţie Sabin Pautza

* Suceava: Cantautorul Tudor Gheorghe va susține, de la ora 19:00, concertul „Femeia, al cincilea anotimp” – la Casa de Cultură a Sindicatelor

* Târgu-Jiu: Pe 27 octombrie 2019 se împlinesc 81 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu. Cu acest prilej, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Institutul Cultural Român organizează, în zilele  de 26 – 27 octombrie, o serie de manifestări cultural-artistice în semn de omagiu adus lui Constantin Brâncuşi a cărui operă a marcat creaţia artistică a secolului XX. Din program:

  • Manifestarea va începe, la ora 11:00, la Galeria Municipală de Artă, cu prezentarea interactivă a studiului „Conceptul unitar al Ansamblului sculptural ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu” susţinut de Doru Strîmbulescu managerul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”
  • În data de 25 octombrie, are loc o masă rotundă cu tema „Istoricul Ansamblului sculptural de la Târgu Jiu”, moderată de Adina Andriţoiu, consilier în cadrul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”
  • Sâmbătă, 26 octombrie, începând cu ora 12:00, se va desfăşura pelerinajul pe Calea Eroilor

* Timişoara: Ministerul Culturii şi Identității Naționale şi Opera Naţională Română Timişoara prezintă spectacolul „Micuța Dorothy”, musical de Marius Țeicu, libretul: Silvia Kerim, adaptare după „Vrăjitorul din Oz” de Lyman Frank Baum – ora 10:00. Regia artistică/Decoruri: Ștefan Munteanu. Costume: Ana Maria Munteanu. Coregrafia: Carmen Cojocaru

* Timișoara: Grupul artistic AVANTPOST, în parteneriat cu Asociația Timișoara 2021-Capitală Europeană a Culturii, organizează o expoziție multimedia de artă contemporană în Gara de Nord din Timișoara, intitulată „In vitro veritas”, care invită la o meditaţie asupra ambivalenţei şi a naturii realităţilor falsificate – ora 17:00. Expoziția va avea loc în perioada 24 octombrie – 22 noiembrie în Gara de Nord din Timișoara, la etaj. Proiectul este realizat de Asociația T-ACT, în parteneriat cu Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar ”Timişoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019. Printre partenerii media: Radio România Timişoara, Radio România Cultural

* Timişoara: Scriitorul rus Evgheni Vodolazkin, revine în România, în perioada 24 – 28 octombrie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTM 2019. Din program:

  • ora 19:00 – Lectură publică alături de scriitorii José Luís Peixoto și Lucian Dan Teodorovici – la Muzeul de Artă din Timișoara, Sala Barocă, Piața Unirii nr. 1. Moderator: Mihaela Dedeoglu

* China: Naționalul sibian se va afla într-un turneu la Shanghai, unde va susţine două reprezentații, în cadrul China Shanghai International Arts Festival, cu spectacolul „Felii”. Din program:

  • Reprezentațiile din China ale spectacolului „Felii” vor avea loc, în zilele de 24 şi 25 octombrie, de la ora 19:30, pe scena Shanghai Theatre Academy STA – Experimental Theatre. Tot vineri, 25 octombrie, Ofelia Popii va susține pe scena aceluiași teatru, un workshop pentru artiștii invitați la festival. Turneul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu în China, parte din parteneriatul strategic cu China Shanghai International Arts Festival, este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și al Institutului Cultural Român

* Istanbul: În contextul marcării a 346 de ani de la nașterea marelui cărturar Dimitrie Cantemir, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul continuă seria de conferințe științifice dedicate prințului român, cu titlul „Dimitrie Cantemir – istorie, cultură, patrimoniu / Kantemiroğlu –Tarih, Kültür, Miras” – ora 10:30, la Universitatea Istanbul

* Madrid: Reprezentanța Institutului Cultural Român de la Madrid   în colaborare cu Institutul Goethe, Institutul Francez şi Alianţa Franceză organizează în perioada 24 -25 octombrie, o nouă ediție a proiectului Ziua Bibliotecilor – 2019 O călătorie prin Europa. Reprezentanța ICR Madrid își va deschide larg porțile şi va primi astăzi vizitatori. Pe tot parcursul zilei, publicul interesat va vizita biblioteca ICR Madrid, va putea accesa fondul de carte al bibliotecii, și va putea consulta titlurile de carte și traducerile în limba spaniolă din literatura română clasică si contemporană. Vizitatorilor li se va oferi, sub formă de papirus, o poezie în limba română tradusă în spaniolă, pe o temă legată de călătorii

  • În data de 25 octombrie, de la ora 18:30, la sediul Institutului Goethe din Madrid, va fi organizat un atelier de povești, intitulat “Babelul de povești”. Fiecare institut va participa cu o poveste reprezentativă pentru țara de origine. ICR Madrid va prezenta povestea „Punguţa cu doi bani” de Ion Creangă, în lectura și interpretarea actriței Mariana Achim

* Tel Aviv: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va organiza și găzdui lansarea antologiei de poezie Viscolesc zăpezile albastre – 50 de poeți evrei născuți în România, realizată de Edgard Bitel și apărută în 2019 la Editura Tipo Moldova, Iași, 2019, în cadrul unui nou eveniment al Cafenelei Românești – ora 17:00. Cu această ocazie va fi prezentat și numărul 2/2018 al revistei ”Euphorion”, a filialei Sibiu a USR, ediție dedicată scriitorilor israelieni de limba română, intitulată „Diaspora literară românească din Israel”

– Sport

* Activităţi de presă ale clubului de fotbal FCSB (la Baza Sportivă FCSB – Şoseaua Berceni nr. 106):

  • conferinţă de presă susţinută de un jucător – ora 10:30
  • conferinţă de presă susţinută de antrenorul Bogdan Vintilă – ora 10:45

* Stelistele Ana Maria Popescu și Andreea Chițu, medaliate cu argint la Jocurile Mondiale Militare de la Wuhan 2019, se întorc acasă şi sunt întâmpinate de către reprezentanți ai Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” București, familii și simpatizanți – ora 18:00, la aeroportul Otopeni

* Jud. Ilfov: Brunch ”Road to Tokyo”, alături de sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice 2020 şi preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă – ora 10:30, la Baza Nouă – Snagov; canotorii se vor implica în acţiunea de strângere a gunoaielor din pădurea din jurul lacului Snagov

* Piatra Neamţ: Meciuri în Grupa a 5-a a preliminariilor Cupei Mondiale de futsal – la Sala Polivalentă:

  • Kazahstan – Olanda – ora 16:30
  • România – Albania – ora 19:00

* Timişoara: Are loc un meci din etapa a 9-a a SuperLigii CEC Bank la rugby: Timişoara Saracens – CS Dinamo Bucureşti – ora 12:00, Stadion ”Dan Păltinişanu”

* Timișoara: Prima Conferință UVT Liberty Marathon 2020, în cadrul seriei de evenimente LASTING & Friends, cu participarea invitatului special, sportivul Tibi Ușeriu – ora 17:00, în Aula Magna a Universității de Vest din Bd. V. Pârvan nr. 4

* Rennes, Franţa: CFR Cluj întâlneşte formaţia franceză Rennes, în Grupa E a Europa League la fotbal – ora 22:00, la Roazhon Park

 

– Diverse

* Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti în colaborare cu Muzeul Satului organizează „Festivalul toamnei” – ora 11:00, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti

* Între 24 și 27 octombrie, în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle) din București, va avea loc PumpkinFest, primul festival de Halloween din România unde se va construi cel mai mare zid de dovleci personalizați și luminați. Timp de patru zile, familiile cu copii și toți cei pasionați de tradițiile de toamnă sunt așteptați la evenimentul unde pot să sculpteze propriul dovleac și apoi să-l urce pe zidul înalt de 5 metri

*  Show-uri gastronomice şi specialităţi inedite vor putea fi găsite la Festivalul Tradiţiilor de Sfântul Dumitru care va avea loc, între 24 şi 27 octombrie, în Parcul Naţional din Capitală

* Galaţi: Cu începere de la ora 12:00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, va avea loc vernisajul celei de-a XVII-a ediţii a expoziţiei temporare „Regina Toamnei, Crizantema”. Expoziţia „Regina Toamnei, Crizantema” de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va fi deschisă pentru vizitare timp de patru zile, respectiv în perioada 24-27 octombrie (program 10:00 – 18:00)

* Festivalul Tradiţiilor de Sfântul Dumitru – în Parcul Naţional din Capitală (24 – 27 oct.). Pentru cei cu adevărat gurmanzi care iubesc natura şi voia bună, Parcul Naţional va deveni locul ideal pentru a degusta cele mai bune preparate, iar peisajul va cuprinde o paletă gastronomică diversificată cu specialități inedite: plăcinte munteneşti, veritabilele poale-n brâu moldoveneşti, plăcintele dobrogene cu brânză, toate preparate cu ingrediente sută la sută naturale şi gătite după cele mai vechi reţete tradiţionale, alături de bucate alese: cozonaci, dulciuri şi dulceţuri, miere, siropuri şi sucuri naturale, brânzeturi şi afumături

* Timişoara: PUNCT TERMIC este un proiect realizat sub egida Asociației UNFOLD MOTION în colaborare cu Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii și sprijinul FITT Timișoara. Proiectul are scopul de a promova cultura în cartierele timișorene și a găsi spații alternative.Așadar, spațiul punctelor termice va fi folosit ca și platformă de lucru și suport de intervenție artistică. Primul eveniment al acestui proiect va avea loc în perioada 24 – 27 octombrie (joi – duminică), în punctul termic PT 29 situat în zona Lipovei, pe Intrarea Iasomiei nr 1. Al doilea eveniment are loc în partea de sud a orașului, între 31 octombrie- 3 noiembrie (joi- duminică), în punctul termic PT54 situat în zona Martirilor, pe Strada Pepinierei nr 2

– S-a întâmplat într-o zi de 24 octombrie 

* Acum 371 de ani (1648) avea loc semnarea „Păcii de la Westfalia”, care consfinţea sfârşitul Războiului de treizeci de ani (1618-1648), ultimul război religios important din Europa, şi deschide în diplomaţie istoria congreselor europene. Una din consecinţele acestui război a fost divizarea Germaniei în mai multe teritorii şi limitarea puterii Sfântului Imperiu Roman. Pacea de la Westfalia reprezintă o serie de tratate încheiate între mai şi octombrie 1648 la Osnabrück şi Münster şi, pe lângă Războiul de 30 ani, a pus capăt şi Războiului de 80 de ani (1568-1648) dintre Spania şi Olanda. Pacea de la Westphalia a fost încheiată între Sfântul Imperiu Roman (Ferdinand al III-lea), Regatul Spaniei, Regatul Franţei, Suedia şi Olanda. La 24 octombrie 1648 au fost semnate încă două tratate complementare: Tratatul de la Münster dintre Sfântul Imperiu Roman şi Franţa, tratat ce viza statele europene catolice şi Tratatul de la Osnabrück, dintre Sfântul Imperiu Roman şi Suedia, tratat ce viza statele protestante. „Pacea de la Westfalia” a reprezentat prima întâlnire diplomatică la nivel european, în urma căreia au fost consacrate principiile echilibrului politic şi al raţiunii de stat

* Acum 162 de ani (1857) era înființat primul club de fotbal din lume. Nathaniel Creswick şi William Prest au pus bazele unei echipe de fotbal, pe care au denumit-o sugestiv, Sheffield FC. Cum nu prea exista concurenţă la acea vreme, meciurile se desfăşurau doar între membrii clubului. Regulile jocului erau stabilite chiar de către fondatori, însă acest lucru a durat doar până când a luat fiinţă celebra Football Association (în 1863). Deşi încă există şi în zilele noastre, Sheffield FC şi-a încheiat foarte repede perioada de glorie, în 1885, când cluburile au trecut la statut profesionist

* Acum 101 ani (1918) era adresat mesajul secretarului de stat al SUA, Robert Lansing, privind recunoaşterea dreptului românilor de a-şi desăvârşi unirea (24.X/6.XI)

* Se împlinesc 90 de ani (1929) de la Marele crah al Bursei de Valori din New York (Joia neagră), care a reprezentat începutul marii crize economice mondiale (1929-1933) şi care a cuprins şi România. Evenimentul marchează ceea ce numim „Marea Depresiune”, respectiv zguduitoarea criză economică a secolului al XX-lea (1929-1933), care avea să lovească marile finanţe, băncile, afacerile de orice fel, dar şi micile economii ale populaţiei, reduse peste noapte la nimic, într-o perioadă când statele nu organizaseră încă actualele fonduri de garanţie bancară. Acea zi de joi a rămas marcată cu sinistrul calificativ de „Joia neagră”, deşi unda şocului s-a propagat în lume timp de cinci zile calendaristice, fapt pentru care, în diferite locuri, a fost marcată ca „lunea neagră” sau „marţea neagră”

* Acum 41 de ani (1978) era inaugurat Spitalul Clinic al Municipiului Bucureşti (din 1984, Spitalul Universitar Bucureşti, iar din 2000, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti) (24-25 oct.)

* Acum 32 de ani (1987) era inaugurată noua linie a metroului bucureştean Piaţa Unirii – Pipera (8,4 km), încheindu-se, astfel, lucrările la magistrala a II-a, Nord-Sud (în lungime de 18,7 km)

* Cu 23 de ani în urmă (1996) intra în vigoare Convenţia cu privire la siguranţa centralelor nucleare, semnată la 20.IX.1994, la cea de-a 38-a Conferinţă Generală a AIEA de la Viena

* Acum 11 ani (2008) avea loc aderarea strict formală a României la Asia-Europe Meeting (ASEM), cu ocazia Summit-ului ASEM 7, de la Beijing (24-25 oct.)

Aniversări – Comemorări

– 1818: S-a născut Dimitrie Gusti, poet, traducător de fabule, autor de manuale didactice, fondator al ziarului ”Zimbrul” (1850); prin decretul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 15.VIII.1864, Gusti devine cel dintâi primar al Iaşului (m. 1887)

– 1853: S-a născut Pimen Georgescu (prenumele la naştere: Petru), mitropolit al Moldovei din 1909 până la moarte; în timpul primul război mondial a organizat spitale pentru răniţi în mănăstiri şi colecte pentru sprijinirea ostaşilor; membru de onoare al Academiei Române din 1918 (m. 1934). NOTĂ: www.crestinortodox.ro dă naşterea la 22.X.1853

– 1854: A murit (în exil, la Izmir, Turcia) pictorul Barbu Iscovescu (numele real: Baruh Iehuda); participant la Revoluţia din 1848 din Ţara Românească, a realizat stindardul acesteia; a executat lucrări de decoraţie cu tematică revoluţionară şi a realizat portretele unor fruntaşi ai revoluţiei paşoptiste (n. 1816) – 165 de ani. NOTĂ: Dan Grigorescu, Monografia „Trei pictori de la 1848” menționează decesul la 28.X.1854

– 1894: A murit pictorul Gheorghe Tattarescu, pionier al neo-clasicismului şi al picturii în ulei; întemeietor, alături de Theodor Aman, al învăţământului artistic românesc; a fost considerat cel mai mare pictor religios al timpului său (a pictat 52 de biserici) (n. 1820) – 125 de ani

– 1916: A murit generalul Ion Dragalina; în Primul Război Mondial, în fruntea Armatei I, a condus apărarea de la Jiu, în cursul căreia a fost rănit mortal (n. 1860)

– 1921: S-a născut Veronica Porumbacu (pseudonimul Veronicăi Schwefelberg), poetă, prozatoare, memorialistă, autoare de literatură pentru copii şi traducătoare; soţia criticului şi istoricului literar Mihail Petroveanu (m. 1977)

– 1922: S-a născut inginerul chimist Vasile Cocheci; cercetări privind protecţia calităţii apelor; din 1971, prin grija sa, a funcţionat pentru prima dată în România, la Facultatea de Chimie Industrială de la Timişoara, o grupă specializată în domeniul protecţiei calităţii apelor şi epurării celor reziduale; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 1996)

– 1929: S-a născut artista plastică Ileana Balotă (m. 1996) – 90 de ani

– 1933: S-a născut actriţa Draga Olteanu-Matei

– 1936: S-a născut jurnalista de radio şi profesoara Eugenia Grosu Popescu; a creat şi realizat numeroase emisiuni medicale şi educaţionale la Radio România; a avut colaborări de lungă durată cu revistele “Viaţa medicală“ şi “Revista Radio“; în perioada 1990-1996, a fost redactor-şef adjunct la Redacţia Ştiinţă a Radiodifuziunii Române. De asemenea, a fost preşedinte fondator al Asociaţiei „Mesagerii sănătăţii”, premiată de ONU, dar şi co-fondator şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Creatorilor de Radio (m. 2013)

– 1940: S-a născut criticul şi istoricul literar George Gibescu

– 1940: S-a născut Eugen-Sandu Cucerzan, eseist, istoric al filosofiei şi istoric literar

– 1940: S-a născut sculptoriţa Valentina Boştină (m. 1994)

– 1943: S-a născut Cornel Moraru, critic şi istoric literar

– 1943: S-a născut Theodor Stolojan, economist, om politic democrat-liberal, profesor universitar; europarlamentar (2007-2019); prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat-Liberal (2008-2011); preşedinte al Partidului Liberal Democrat (2006-2007); consilier prezidenţial (ianuarie 2005-octombrie 2006); preşedinte al Partidului Naţional Liberal (2002-2004); fost prim-ministru al României (octombrie 1991-noiembrie 1992); ministru al finanţelor (1990-1991)

– 1946: S-a născut ÎPS Petru Păduraru (prenume la naştere: Ion), arhiepiscop al Chişinăului, mitropolit al Basarabiei (din 24 octombrie 1995) şi exarh al Plaiurilor. NOTĂ 1: La 19.XII.1992 Patriarhia Română a emis un act ce consfinţea reactivarea Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi cu statut propriu, stabilind „de jure” desprinderea acesteia de sub tutela Patriarhiei Ruse şi revenirea ei în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (a fost recunoscută de autorităţile moldovene la 30.VII.2002). NOTĂ 2: În urma „Păcii de la Bucureşti” (1812), Rusia a căpătat pentru prima oară teritoriul dintre Prut şi Nistru, Basarabia; pentru grăbirea rusificării, Biserica din teritoriile anexate a fost trecută sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse

– 1946: S-a născut cântăreaţa şi actriţa Anda Călugăreanu (numele adevărat: Anca Miranda Călugăreanu) (m. 1992)

– 1947: S-a născut interpreta de muzică populară Valeria Peter Predescu, cunoscută drept „Doamna cântecului năsăudean” (m. 2009)

– 1949: A murit muzicianul, compozitorul, dirijorul, folcloristul şi poetul Nicodim Ganea (n. 1878) – 70 de ani

– 1958: S-a născut actriţa Magda (Magdalena-Marta) Catone

– 1961: A murit compozitorul şi pianistul Ion Filionescu (n. 1903)

– 1971: A murit Anton Balotă, filolog şi eseist; specialist în slavistică şi albaneză; filolog cu deschidere spre eseu, îşi încheie cariera prin cercetări în domeniul baladei româneşti şi sud-dunărene (n. 1901)

– 1972: S-a născut Ruxandra Dragomir, fostă jucătoare de tenis; între anii 1990 și 2001 a câștigat 9 turnee de tenis la simplu, pentru ca la data de 15 august 1997 să ocupe locul 15 pe lista celor mai buni jucători de tenis din lume

– 1983: A murit inginerul Elie Carafoli, fondator al şcolii aerodinamice româneşti; a realizat, printre altele, în 1928, profilurile aripilor cu bordul de fugă rotunjit, denumite ”profilurile Carafoli”; membru al Academiei Române (n. 1901, la Veria/Grecia)

– 1994: A murit inginerul agronom Nichifor Ceapoiu; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1911) – 25 de ani

– 1996: A murit Romica Puceanu, interpretă de muzică lăutărească (n. 1927)

– 2011, 24/25: A murit Liviu Ciulei, regizor de teatru şi film, actor, scenograf, arhitect şi profesor; considerat părintele teatrului românesc modern; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (n. 1923)

– 2014: A murit inginerul energetician Gleb Drăgan; importante contribuţii în domenii ca electrostatica, descărcarea corona, trăsnet sau supratensiuni atmosferice şi de comutaţie; a înfiinţat Laboratorul de tehnica tensiunilor înalte din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1920, la Tătar Copceac-Cahul, azi în R. Moldova) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor apărării din cadrul NATO (24 – 25 oct.)

– Bruxelles: Discursul preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în cadrul unui eveniment organizat de European Policy Centre

– Helsinki: Premierul finlandez, Antti Rinne, îl primeşte pe Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, al cărui mandat se încheie la 31 octombrie 2019

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (21 – 24 oct.)

  • Atribuirea Premiului Saharov, de către Parlamenul European
  • Comisia Europeană îşi expune în plenul legislativului poziţia cu privire la consecinţele operaţiunii militare turce din nord-estul Siriei

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului UE pentru ocuparea forţei de muncă, politică socială, pentru sănătate şi protecţia consumatorilor din ţările membre UE

– Strasbourg: Summitul preşedinţilor de Parlamente din 47 de ţări membre ale Consiliului Europei (24 – 25 oct.)

– Bogota, Columbia: Vizita secretarului general al OECD, José Ángel Gurría (24 – 25 oct.)

– Nicosia: Comisariatul pentru voluntariat și organizații neguvernamentale din Republica Cipru, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe din Cipru, Consiliul Europei și Uniunea Europeană organizează o conferință pe tema promovării Convenției Consiliului Europei privind infracțiunile referitoare la proprietatea culturală (cunoscută sub numele de Convenția de la Nicosia). Scopul este de a sensibiliza și de a promova eforturi comune pentru combaterea infracțiunilor legate de proprietatea culturală. Evenimentul va fi deschis de ministrul afacerilor externe al Republicii Cipru, Nikos Christodoulides și secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni (24 – 26 oct.)

– Beijing, China: Vizita oficială a preşedintelui brazilian, Jair Bolsonaro (24 – 26 oct.)

– Nur-Sultan: Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, și președintele din Belarus, Alexander Lukaşenko, vor face o vizită oficială în Kazahstan (24 – 25 oct.)

– Soci: Summit Rusia – Africa, co-prezidat de preşedintele rus Vladimir Putin şi de preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi

– Statele Unite: Vicepreşedintele Mike Pence ţine un discurs la Centrul Wilson despre politica Administraţiei Trump faţă de China

– Tokyo: Premierul japonez Shinzō Abe îl primeşte pe omologul său sud-coreean Lee Nak Yon

– Bangkok: Procesiunea Barjei Regale, etapa finală a încoronării regelui Thailandei, Maha Vajiralongkorn

– Caracas, Venezuela: Manifestaţie împotriva regimului Maduro

– Frankfurt: Conferinţă de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro

– Bogota: Sondaje economice ale OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică): Columbia 2019

– Japonia: Salonul Auto de la Tokyo (24 oct. – 4 nov.)

– Wolfsburg, Germania: Compania Volkswagen prezintă noul model Golf 8

– Paris: Deschiderea unei expoziții de Leonardo da Vinci – la Muzeul Luvru (24 oct. 2019 – 24 feb. 2020)

– Mexic: Campionatul mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Mexicului de pe Autodromo Hermanos Rodriguez (24 – 26 oct.)

– Spania: Începe Raliul Cataloniei, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (24 – 27 oct.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţiunilor Unite, stabilită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) la 31.X.1947, pentru a marca aniversarea intrării în vigoare a Cartei ONU, la 24.X.1945. Carta Naţiunilor Unite a fost semnată la 26.VI.1945, la încheierea Conferiţei organizate în vederea creării ONU (25.IV-26.VI.1945, San Francisco). Oficial, ONU a luat fiinţă la 24.X.1945, când Carta ONU a fost ratificată de China, Franţa, Uniunea Sovietică, Regatul Unit, SUA şi de o majoritate de alţi semnatari. NOTĂ: Creată iniţial de 51 de ţări care se angajau să menţină pacea prin cooperare internaţională şi securitate colectivă, ONU cuprinde astăzi aproape toate naţiunile lumii: în total 193 de state. România a fost primită în ONU la 14 decembrie 1955, alături de alte 15 state

– „Ziua Internaţională a Dezvoltării Informaţionale”; proclamată de Adunarea Generală a ONU în anul 1972, prin Rezoluţia 3038/XXVII, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra problemelor legate de dezvoltare şi asupra nevoii de a facilita comunicarea internaţională pentru rezolvarea acestor probleme; Adunarea Generală a stabilit că această zi trebuie să coincidă cu „Ziua Naţiunilor Unite” (24 octombrie), dar şi cu data adoptării, în 1970, a Strategiei internaţionale de dezvoltare pentru cel de-al doilea Deceniu al ONU de Dezvoltare; s-a considerat că printr-o mai bună răspândire a informaţiei, ca şi prin mobilizarea opiniei publice, mai ales a tinerilor, se vor înţelege mai bine problemele legate de dezvoltare, promovându-se, astfel, cooperarea internaţională pentru dezvoltare

– 24 – 30: „Săptămâna Dezarmării”; începe în ziua intrării în vigoare a Cartei ONU, se sărbătoreşte anual şi a fost instituită prin hotărârea primei sesiuni speciale a Adunării Generale a ONU consacrate dezarmării, din 1978

– 24 – 31: „Săptămâna Mondială a Educației Media” (Global Media and Information Literacy (MIL) Week) a fost inițiată de UNESCO din 2012; tema de anul acesta este: „Alfabetizarea cetăţenilor în domeniile mass-media și informațiilor: Informați, Angajați, Împuterniciți”

– Ziua Naţională a Republicii Zambia; aniversarea proclamării independenţei şi a republicii/1964 – 55 de ani

– 1601: A murit astronomul şi matematicianul danez Tycho Brahe; a făcut observaţii precise asupra poziţiilor aştrilor, care au servit elevului său Johannes Kepler (astronom şi matematician german) la descoperirea legilor de mişcare a planetelor; constructor de instrumente astronomice (n. 1546)

– 1655: A murit Pierre Gassendi, matematician, filosof şi astronom francez (n. 1592)

– 1725: A murit compozitorul italian Alessandro Scarlatti (n. 1660)

– 1788: S-a născut Sarah Josepha Hale, scriitoare americană, autoarea cântecului pentru copii „Mary had a little lamb” (m. 1879)

– 1799: A murit Carl Ditters von Dittersdorf, compozitor şi violonist austriac (n. 1739) – 220 de ani

– 1804: S-a născut fizicianul german Wilhelm Eduard Weber, care, împreună cu Carl Friedrich Gauss, a creat primul telegraf electric; a adus contribuții de pionierat în domeniul electrodinamicii teoretice (m. 1891) – 115 ani

– 1854: S-a născut chimistul olandez Hendrik Willem Bakhuis Roozeboom (m. 1907) – 165 de ani

– 1882: S-a născut compozitorul maghiar Emmerich (Imre) Kálmán (m. 1953)

– 1887, 24.X/5.XI: A murit Wilhelm von Kotzebue, scriitor şi diplomat german; în 1840 a venit prima oară în Moldova, unde fratele său, Karl, era consul al Rusiei la Iaşi; s-a căsătorit cu românca Aspazia Cantacuzino şi s-a stabilit lângă Roman; a scris şi proză inspirată de realităţile româneşti; membru de onoare străin al Academiei Române din 1884 (n. 1813)

– 1898: A murit pictorul francez Pierre Puvis de Chavannes (n. 1824)

– 1899: S-a născut pictorul bolivian Cecilio Guzman de Rojas (m. 1950) – 120 de ani

– 1904: S-a născut politologul german Theodor Eschenburg; a jucat un rol-cheie în constituirea Republicii Federale Germania după înfrângerea nazismului în 1945 (m. 1999) – 115 ani

– 1904: S-a născut Moss Hart, dramaturg, scenarist şi regizor american de teatru (m. 1961) – 115 ani

– 1913: S-a născut baritonul italian Tito Gobbi (m. 1984)

– 1915: S-a născut scenaristul american Bob Kane (numele real: Robert Khan), creatorul personajului Batman (m. 1998)

– 1918: A murit compozitorul francez Charles Lecocq (n. 1832)

– 1921: S-a născut soprana croato-austriacă Sena Jurinac (m. 2011)

– 1923: S-a născut poeta americană de origine britanică Denise Levertov (m. 1997)

– 1925: S-a născut compozitorul italian Luciano Berio (m. 2003)

– 1927: S-a născut Gilbert Bécaud (François Gilbert Léopold Silly), cantautor, pianist şi actor francez (m. 2001)

– 1929: S-a născut Hubert Aquin, scriitor, eseist, regizor, redactor şi activist politic canadian (m. 1977) – 90 de ani

– 1929: S-a născut George Crumb, compozitor american de muzică modernă și de avangardă – 90 de ani

– 1929: S-a născut Yordan Radichkov, scriitor și dramaturg bulgar; considerat de unii critici „cea mai semnificativă voce a literaturii bulgare în ultima treime a secolului XX” (m. 2004) – 90 de ani

– 1931: S-a născut compozitoarea rusă Sofia Gubaidulina

– 1933: S-a născut fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din R. Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (m. 2012)

– 1933: S-a născut scriitorul american Norman Rush

– 1935: A murit istoricul belgian Henri Pirenne; specialist în istoria Evului Mediu; s-a făcut cunoscut, îndeosebi, prin lucrări de istorie economică şi socială; membru de onoare străin al Academiei Române din 1924 (n. 1862)

– 1938: A murit Ernst Barlach, artist expresionist german, sculptor, desenator şi scriitor (n. 1870)

– 1939: S-a născut actorul american F. Murray Abraham – 80 de ani

– 1943: A murit poetul canadian de limbă franceză Hector de Saint-Denys Garneau (n. 1912)

– 1944: A murit Louis Renault, industriaș francez, fondatorul companiei cu același nume (1899), pilot de curse și pionier al automobilismului (n. 1877) – 75 de ani

– 1947: S-a născut actorul american Kevin Kline

– 1948: A murit compozitorul austriac de origine ungară Franz Lehar (n. 1870)

– 1957: A murit renumitul creator francez de modă Christian Dior (n. 1905)

– 1974: A murit, la Amsterdam, David Oistrah, violonist (unul din cei mai mari ai secolului al XX-lea) şi pedagog rus (n. 1908) – 45 de ani

– 1992: A murit Amitha Bhose, filolog indian, important eminescolog străin, prima traducătoare a lui Mihai Eminescu în bengali (n. 1933)

– 2000: A murit interpreta afro-americană de jazz Jeanne Lee (numele de scenă al lui Margaret Davis) (n. 1939). NOTĂ: Unele surse (www.allmusic.com) menţionează ca dată a morţii 25.X.2000

– 2001: A murit editorul francez Guy Schoeller, „părintele” formatului Livre de Poche – Carte de Buzunar (n. 1915)

– 2012: A murit compozitorul american Bill Dees (cel care a compus piesa, devenită celebră, „Oh, Pretty Woman”) (n. 1939)

– 2013: A murit Manolo Escobar (numele real: Manuel García Escobar), cântăreţ şi actor spaniol (n. 1931)

– 2015: A murit actriţa americană de origine irlandeză Maureen O’Hara (n. 1920)

– 2017: A murit Fats Domino (Antoine Dominique Domino Jr.), muzician american, unul dintre pionerii muzicii rock and roll (n. 1928)

– 2017: A murit actorul american Robert Guillaume (n. 1927)