NASA intenţionează să trimită un robot pe Lună pentru a descoperi depozite de apă

NASA intenţionează să trimită pe Lună în 2022 un robot de mărimea unui cart utilizat pe terenurile de golf care să descopere depozite de apă sub suprafaţă. Trimiterea robotului face parte dintr-un proiect mai mare, care implică revenirea omului pe Lună în 2024, iar eventualele depozite de apă de pe Lună ar putea fi utilizate de astronauţi pentru apă potabilă şi producerea de combustibil pentru rachete, a precizat vineri NASA. Robotul VIPER va călători pe suprafaţa lunară şi va cerceta îndeaproape depozitele de gheaţă din subsolul lunar, depozite care ar putea transforma Luna într-o rampă de lansare către Marte./mbaciu/pvelisar

REUTERS – 25 octombrie