Ultima zi a Festivalului Naţional de Teatru din Capitală

Festivalul Naţional de Teatru, ediţia a 29-a, se încheie astăzi în Capitală. Ziua începe la orele prânzului, în Sala Mare a ARCUB, unde are loc un eveniment denumit „Dialoguri despre libertate”, cu Silviu Purcărete. Au fost 10 zile de spectacole şi evenimente, 7 expziţii şi importante lansări de carte. Evenimentul a stat sub mottoul „Teatrul, clipa magică a istoriei”, despe care a discutat şi reporterul nostru Mihaela Helmis cu actriţa Ana Ciontea.
Ana Ciontea: Dacă ar fi să spun, să îl creez pe loc, acest generic, pentru mine ar fi descoperiri de noi talente în domeniul regiei, al actoriei, al scenografiei, și e important să știu ce vine din urmă.
Reporter: E o șansă foarte mare pe care, prin selecție, selecționerul unic al festivalului, iată, o dă teatrului românesc.
Ana Ciontea: Așa este. Doamna Marina Constantinescu ne oferă o paletă largă a acestei selecții și am avut seri deosebite, m-am bucurat de multe spectacole și de lucruri de calitate în domeniul acesta.
Realizator: Între spectacolele de teatru de astăzi, în cadrul Festivalului, se înscriu „Limite” de Mihaela Michailov şi Radu Apostol, „Chiriţa în concert”, spectacol-concert de Ada Milea, sau „Trei surori” de Cehov./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 octombrie