UE este de acord cu amânarea Brexit-ului

Liderii UE au aprobat cererea Marii Britanii de extindere cu trei luni a termenului de ieşire din Uniune, a scris pe Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. El a afirmat că „flextensia”, care poate fi scurtată dacă Marea Britanie aprobă acordul între timp, urmează să fie devină oficială în curând. UE27 au fost de acord să accepte cererea Marii Britanii pentru o flextensie până pe 31 ianuarie 2020. Decizia urmează să devină oficială printr-o procedură scrisă. Aceasta este amânarea pe care Boris Johnson a insistat că nu o va cere niciodata – dar mâinile i-au fost legate când Parlamentul a forţat amânarea dacă premierul nu primea aprobarea acordului de ieşire din UE. Ştirea nu a putut să îi convingă pe parlamentarii din opoziţia britanică să susţină încercarea lui Boris Johnson de a obţine alegeri anticipate.(edition.cnn.com – 28 octombrie)/aionita/pvelisar

La Bruxelles se discută un nou termen de amânare a Brexitului

Ambasadorii celor 27 de ţări membre în Uniunea Europeană se întâlnesc de dimineaţă la Bruxelles pentru a discuta un nou termen de amânare a Brexitului, pe fondul incertitudinilor politice din Marea Britanie. Surse diplomatice spun că propunerea examinată este o amânare cu trei luni, până la 31 ianuarie 2020, cu posibilitatea ca Regatul Unit să iasă din Uniune şi mai devreme, dacă acordul de separare ar fi ratificat între timp. Premierul Boris Johnson vrea să redobândească prin alegeri anticipate o majoritate parlamentară în sprijinul acordului, dar opoziţia, care trebuie să aprobe devansarea scrutinului, cere o amânare mai lungă a Brexitului, care să excludă separarea dezordonată de Uniunea Europeană. /cmorozanu/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 octombrie