Vremea se va răci în perioada următoare

Vremea începe să se răcească în mod simţitor în zilele ce urmează. O masă de aer polar va fi prezentă în toată Europa.
Directorul Centrului Naţional de Prognoze Meteorologice, Gabriela Băncilă, a vorbit la RRA despre cum va fi perioada următoare:
Gabriela Băncilă: Influențele acestei mase de aer mai rece se vor resimți pe parcursul zilei de mâine în partea de nord a ţării, în zona Moldovei, a Maramureșului, unde astăzi temperaturile vor fi la fel de plăcute ca și zilele trecute, respectiv 18-20 de grade, dar începând de mâine acolo nu vor fi mai mult de 13 grade în orele amiezii. În celelalte zone, inclusiv aici, în partea de sud, vorbim despre temperaturi plăcute. Ziua de miercuri, la nivel întregii țări, nu va veni cu temperaturi mai ridicate de 12-13 grade. Stresul termic asupra organismului va fi unul destul de accentuat, pentru că vom ajunge, de la aceste temperaturi mult mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în 24-36 de ore cel mult, să înregistrăm temperaturi normale și sub cele normale, prin urmare vom resimți destul de mult acest lucru./ilixandru/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -28 octombrie