Vremea va deveni deosebit de rece, cu ninsori la munte şi precipitaţii mixte, mai ales în zonele deluroase, anunţă meteorologii. Informarea este valabilă până vineri, când temperaturile minime vor fi preponderent negative, mai ales în jumătatea de nord a ţării. În intervalul menţionat, vremea se va răci la început în vestul, centrul, nordul şi nord-estul teritoriului, apoi în toata ţara. Vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. La munte, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului se vor mai semnala şi în regiunile estice, sudice şi sud-vestice, amplificând senzaţia de rece, potrivit meteorologilor. În sudul şi centrul ţării, în zonele de deal, trecător, vor fi precipitaţii mixte. În dimineaţa zilei de vineri, temperaturile minime vor fi în general negative, mai ales în jumătatea de nord a ţării, precum şi în zonele deluroase din rest./cmorozanu/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 octombrie)