Minorul în vârstă de opt ani, dispărut din Pecineaga, a fost găsit mort

Minorul în vârstă de opt ani, dispărut de şapte zile în localitatea constănţeană Pecineaga, a fost găsit mort. Trupul său neînsufleţit se afla într-unul din cele două bazine situate în zona fermelor de porci de lângă comună. Corpul copilului a fost observat plutind în bazin de către doi paznici ai fermei. Potrivit Poliţiei Judeţene, care a coordonat căutările, bazinul a fost golit parţial şi reumplut cu apă, pentru a dilua mâlul care ar fi putut ţine copilul. Minorul a fost identificat şi, potrivit poliţiştilor, corpul său nu prezintă leziuni vizibile de violenţă. Urmează să se stabilească exact cauzele decesului. Copilul dispăruse din faţa locuinţei sale în timp ce se afla la joacă. Operaţiunea de căutare a fost una amplă. Au fost implicaţi peste o sută de membri ai forţelor de ordine, ajutaţi de un elicopter, câini şi camere video cu termoviziune, a transmis corespondentul RRA Sorin Cealera./dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 noiembrie)