Europarlamentarul liberal Adina Vălean a primit avizul pentru nominalizarea în funcţia de comisar european pentru transporturi

Europarlamentarul liberal Adina Vălean a primit astăzi, la Bucureşti, avizul consultativ al comisiilor parlamentare reunite de afaceri europene pentru nominalizarea în funcţia de comisar european pentru transporturi. Au fost 25 voturi pentru şi 3 abţineri – precizează redactorul RRA Carmen Gavrilă. La audiere, Adina Vălean a anunţat că, în calitate de comisar european, va susţine continuarea mecanismului „conectarea Europei” prin care, în România, au ajuns 1,24 miliarde de euro pentru infrastructura de transport şi 500 de milioane pentru energie. Adina Vălean a mai spus că, din cauza condiţiilor pentru achiziţiile publice, la nivel european, foarte multe proiecte sunt întârziate.
Adina Vălean: Comisia construieşte un set de recomandări pentru statele membre, care va veni ca un regulament sau ca o directivă către statele membre, pentru a stabili o singură autoritate care să integreze toate problemele acestea legate de permise, de teren. Sigur că va trebui să existe o gândire la nivelul statului naţional, care să rezolve şi această problemă a contestaţiilor, care este foarte gravă şi care întârzie aceste proiecte.
Reporter: Adina Vălean a primit astăzi şi avizul favorabil al Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European, după ce au fost analizate conflictele de interes potenţiale sau reale ale comisarilor desemnaţi de Franţa, România şi Ungaria – a anunţat un purtător de cuvânt al legislativului comunitar. Cei trei candidaţi urmează să fie audiaţi în comisiile de specialitate în 14 noiembrie./lcoman/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 12 noiembrie