DER TAGESSPIEGEL (taz): Preşedintele României – favorit în cel de-al doilea tur de scrutin

Primul tur a fost câştigat clar de preşedintele în exerciţiu, însă fără a obţine majoritatea absolută. Urmează un al doilea tur de scrutin cu Viorica Dăncilă (PSD).

ELEMENTUL NOU – Duminică, în prima rundă a alegerilor prezidenţiale din România, preşedintele în exerciţiu a învins clar. După numărarea a 99,9% din voturi, politicianul de centru dreapta a obţinut 36,6 procente. Pe locul secund s-a plasat reprezentanta PSD, Viorica Dăncilă, cu 23,7%, urmată de candidatul liberal din partea Alianţei USR-PLUS, Dan Barna, care a obţinut aproape 14%. Participarea la vot a fost sub 48 de procente, ceea ce a însemnat un minim istoric. Confruntarea dintre Iohannis şi Dăncilă va avea loc la 24 noiembrie.

CONTEXTUL – Viorica Dăncilă a funcţionat din ianuarie 2018 până luna trecută ca premier. În octombrie a fost demisă în urma unei moţiuni de cenzură. Atât ea, cât şi partidul său au fost criticate dur de UE şi de Iohannis pentru nepotism şi corupţie, respectiv pentru politica aplicată în justiţie care îi favoriza prin adoptarea unor legi de amnistiere pe politicienii suspectaţi de corupţie. Succesorul lui Dăncilă este Ludovic Orban din partea partidului liberal-conservator PNL, al cărui guvern minoritar format din PNL şi cinci partide mai mici a fost confirmat săptămâna trecută de Parlament. Orban urmează să conducă guvernul până la următoarele alegeri parlamentare, care vor avea loc anul viitor.

REACŢIILE – Preşedintele Iohannis, care s-a eschivat în perioada campaniei electorale de la orice fel de confruntare cu concurenţii săi sub forma unor dezbateri televizate, a salutat rezultatul alegerilor, apreciindu-l drept un vot evident împotriva partidului lui Dăncilă, PSD. “Românii nu au votat niciodată până acum în număr atât de mare şi atât de clar împotriva PSD. Acest lucru înseamnă pentru România un enorm pas înainte”- a declarat Klaus Iohannis duminică seara.

În opinia analistului politic Radu Magdin, formula Iohannis-Dăncilă din turul al doilea constituie pentru primul cea mai bună situaţie pentru a obţine o victorie, deoarece sloganul electoral, respectiv promisiunea lui Iohannis privind “o Românie normală” atribuie sens delimitării faţă de “România anormală” a PSD – scrie pe pagina web Balkan Insight.

CONSECINŢA – În cazul în care Iohannis va câştiga într-adevăr a doua rundă, România s-ar apropia într-o mare măsură de punerea în practică a obiectivelor sale politice, cum ar fi de exemplu combaterea corupţiei, respectiv o reducere a aparatului de stat supradimensionat. Astfel, Iohannis ar avea posibilitatea ca, având sprijinul prietenesc al guvernului minoritar condus de Orban, să numească noi procurori pentru a acţiona efectiv împotriva corupţiei. În acelaşi timp s-ar îmbunătăţi şi şansele PNL la alegerile parlamentare din 2020. De altfel, şeful guvernului, Ludovic Orban, a trecut deja la disponibilizarea funcţionarilor de stat apropiaţi de social-democraţi.

(Autor: Barbara Oertel)

Traducerea: Imola Stănescu

https://taz.de/!5636991

DER TAGESSPIEGEL (Germania), 12 noiembrie 2019