Preşedintele Igor Dodon l-a desemnat pe consilierul prezidenţial Ion Chicu pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova

La Chişinău, preşedintele Igor Dodon l-a desemnat în această seară pe consilierul prezidenţial Ion Chicu pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova. Cabinetul condus de pro-europeana Maia Sandu a fost demis ieri prin moţiunea de cenzură, în urma disputei cu partenerii socialişti de guvernământ pe tema reformării justiţiei. Relatează de la Radio Chişinău, Cristina Popuşoi:
Reporter: Igor Dodon a declarat că Ion Chicu este o persoană apolitică și profesionistă. Președintele Republicii Moldova i-a sugerat premierului nominalizat să formeze lista cabinetului de miniștri și programul de guvernare mai repede decât în cele 15 zile prevăzute de lege. Igor Dodon speră ca această candidatură va fi susținută și de alți deputați, nu doar de cei socialiști. În Parlamentul de la Chișinău socialiștii, care au 36 de mandate din totalul de 101, au anunțat că vor susține un guvern tehnocrat cu persoane neafiliate politic – după cum a propus președintele Igor Dodon. Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, unul dintre liderii blocului ACUM a declarat, după consultările cu șeful statului, că blocul are acceptat doar un guvern reformator condus de Maia Sandu și cu aceeași miniștri. Democrație au spus că nu sunt gata acum să facă alianțe, întrucât partidul lor se află într-o profundă reformare. Liderul PD, Pavel Filip, a afirmat însă că democrații ar fi gata să voteze un guvern și un premier, care va ține cont și de sugestiile lor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 noiembrie