Revista presei internaţionale – 21 noiembrie

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, rămâne în atenţia presei internaţionale, dacă nu prin acţiunile sau declaraţiile sale, atunci prin cele unor foşti sau actuali colaboratori care trebuie să depună acum mărturie în faţa unei comisii de anchetă vizând demiterea sa. Un astfel de colaborator este Gordon Sondland, ambasadorul Statelor Unite la Uniunea Europeană, care, potrivit publicaţiei americane Politico, ar fi spus că, în privinţa schimbului de servicii pe care Trump l-ar fi propus Ucrainei, „răspunsul este ‘da'”. Un alt ziar american, USA Today, menţionează că, ieri, încă trei martori au fost audiaţi în cadrul anchetei pe tema demiterii, dar Gordon Sondland a devenit un personaj-cheie din cauză că el este un aliat al lui Trump”. Pe aceeaşi temă, tot un ziar american, The Washington Post, scrie şi el că, potrivit declaraţiilor lui Sondland, „a existat un schimb de servicii pe tema Ucrainei şi a punerii sub anchetă a celor doi Biden”, respectiv, fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden şi fiul acestuia, Hunter.
În Orientul Mijlociu, criza legată de Siria rămâne gravă, iar declaraţiile statelor care s-ar implica în soluţionarea lui rămân contradictorii: „ISIS a profitat de atacurile Turciei şi de faptul că SUA şi-au redus numărul militarilor pentru a se reorganiza în interiroul Siriei şi pentru a-şi consolida planificarea atentatelor din afara ţării”, citim în publicaţia turcă Cumhuriyet. În aceeşi publicaţie, ministrrul rus de externe, Serghei Lavrov, declară: „Turcia ne-a promis că nu va mai lansa vreo operaţiune în Siria”. Din revista americană Newsweek aflăm că, „atât Statele Unite, cât şi Rusia au condamnat ameninţarea Turciei de a-şi relua ofensiva în nord-estul Siriei. Ministrul turc de externe Mevlüt Çavușoğlu a acuzat însă ambele ţări că nu au respectat armistiţiul convenit luna trecută şi nici nu au asigurat promisa retragere a luptătorilor kurzi din zona de frontieră turco-siriană”. Potrivit aceleiaşi reviste, atât Departamentul de Stat al SUA, cât şi Rusia, printr-un purtător de cuvânt, „s-au declarat surprinşi de afirmaţiile ministrului turc de externe”.
În Europa, Uniunea Europeană este îngrijorată de proiectele de buget ale Franţei şi Italiei. Cotidianul britanic Financial Times scrie că „Bruxelles-ul a avertizat cele două ţări pe această temă, acuzându-le că acţionează cu încăpăţânare şi invocând riscul unor planuri de cheltuieli care ar contraveni reglementărilor organizaaţiei”. Din presa franceză, Le Monde observă că „UE îşi menţine presiunile asupra finanţelor publice ale Franţei”. Un alt ziar francez, Le Figaro, menţionează că, pe aceeaşi temă, „UE critică Franţa, Italia, dar şi alte şase state membre”. Dar o altă publicaţie franceză, Le Point, concluzionează: „Considerate ca fiind extrem de complexe şi de prost aplicate, reglementările bugetare europene ar trebui revizuite de statele membre, dar, deocamdată, nu s-a ajuns la niciun consens asupra modudlui optim de modificare”.
Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR