Simplificarea procedurii privind intervenţia în cazul atacului animalelor sălbatice în judeţul Mureş

La Târgu-Mureș Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a simplificat și a clarificat procedura de intervenție în cazurile grave generate de animale care pun în pericol viața, sănătatea sau bunurile persoanelor. Demersul a fost făcut în contextul înmulțirii incidentelor în care au fost implicate animale, unele dintre ele cu un regim special de protecție. Corespondența RRA, Marcela German, detaliază:
Reporter: Autoritățile din Mureș au decis ca în cazul în care incidentul se confirmă echipajul ajuns la fața locului, indiferent de structura din care face parte, să transmită primele date la dispeceratul structurii, iar dispeceratul 112 va anunța toate instituțiile responsabile. În plus Direcția Sanitar-Veterinară va alerta medicii veterinari de pe raza localității, iar Garda Forestieră va anunța gestionarul fondului de vânătoare. ISU Mureș va informa Autoritatea Publică Locală și va lansa mesaje ro.alert atunci când situația o impune.
Realizator: Din august până în prezent în județul Mureș s-au înregistrat peste 60 de incidente și sesizări privind prezența urșilor în zonele locuite. Doi bărbați au fost atacaţi mortal, iar şase urşi au fost răniți sau au decedat în accidente rutiere. Ultimul incident de acest fel a avut loc aseară, fiind declanșate procedurile de intervenție la fața locului, atât pentru protejarea populației, cât și pentru salvarea ursului, care era în viață la momentul sesizării. Animalul rănit a fost preluat de o echipă de la grădina zoologică din Târgu Mureș pentru a fi îngrijit în continuare./apuscasu/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 noiembrie)