Proiect privind micşorarea sancţiunilor aplicate bicicliştilor, aprobat în Camera Deputaţilor

Bicicliştii ar putea fi amendaţi cu sume mai mici. Camera Deputaţilor a votat un proiect de lege prin care sancţiunile scad de la 870 la 580 de lei, care a fost trimis pentru promulgare la preşedinţie. Iniţiatorii acestui proiect de modificare a Codului Rutier spun că până acum amenzile erau prea mari, ajungând la 1.160 de lei, fapt ce descurajează folosirea bicicletei. Potrivit reporterului RRA Alexandru Lancuzov, se menţine totuşi această valoare maximă, dacă bicicleta nu este semnalizată corespunzător. Amenda minimă va fi 290 de lei, dacă se achită în termen de 15 zile, potrivit proiectului. În Codul Rutier, bicicleta este încadrată în categoria vehicul, iar circulaţia este permisă pe drumurile publice de la vârsta de 14 ani./dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 noiembrie)