Câştigătorii Festivalului Indie al producătorilor de film independenţi IPIFF 2019

“Între chin şi amin”, de Toma Enache, a câştigat Trofeul pentru cel mai bun film de lungmetraj de ficţiune la Festivalul Indie al producătorilor de film independenţi – IPIFF 2019.

Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România/Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA), a organizat în periaoda 26-30 noiembrie 2019 cea de-a XIV ediţie a IPIFF – Festivalului Indie al producătorilor de film independenţi.
Cenaclul literar-artistic «La Steaua» a câştigat Trofeul pentru cel mai bun film de lung metraj de ficţiune indie la IPIFF 2019 pentru filmul “Între chin şi amin”, de Toma Enache. Filmul are ca subiect «Experimentul Piteşti». Scenariul a fost scris de Toma Enache, Elena Enache şi Eugen Cojocairu, iar imaginea a fost semnată de Alexander Sachs. La aceeaşi categorie juriul a acordat un Premiu special producătorului Timişoara Film Society pentru filmul «Pisica verde», regia Narcis Constantinescu,
Trofeul IPIFF 2019 pentru cel mai bun film documentar de lung metraj indie a revenit Chainsaw Film Production pentru filmul «Maria, inima României», producător executiv John Florescu. Şi Uniunea Cineaştilor din România a oferit un premiu filmului menţionat.
Trofeul IPIFF 2019 pentru cel mai bun scurt metraj indie a fost acordat producătorului Febra Film, pentru filmele «Farul», regia Ionuţ Gaga, respectiv «Dragă Moş Crăciun» şi «Turnul din Pisa», regizate de Bogdan Ilieşiu. Cinelab România a oferit ca premiu producătorului servicii de postproducţie la un viitor film de scurt metraj. Un Premiul special al juriului a fost acordat producătorului şi regizorului Gheorghe Preda, pentru filmul «Pharmacia erotică».
S-au acordat şi 3 trofee pentru cele mai bune filme de şcoală: «El iubeşte ochii mei», produs de Universitatea Naţională de Artă Teatrala și Cinematografică «I.L. Caragiale», regizor Enxhi Rista, «Ceea ce nu am observat», produs de Universitatea Sapienția din Cluj-Napoca, regia Farkas Boglarka Angela, şi «Harbuz», produs de Universitatea Hyperion din București, regia Vasile Marandici.
Câştigătorii concursului de scenarii orgnaizat în cadrul IPIFF 2019 au fost: Premiul I – scurt metrajul «Adoraţia magilor», scenarist Gheorghe Preda, Premiul II – scurt metrajul «Doar nebunii se grăbesc», scenarist Dorotheea Petre, Premiul III – lung metrajul «Mamaneta», scenarist Dan Radu Mihai, Premiul special Villa Kult – lung metrajul de animație «Gladiatorul», scenarist Radu Nicolae. Premiul special “Connections” a fost acordat lung metrajului «Dispariţia», scenarist Cosmin Petra, şi lung metrajulului «Când înfloreşte cireşul nostru», scenarist Mariana Buric.
Timp de 5 zile cinefilii au vizionat cele mai noi premiere INDIE (independente) ale producătorilor de film independenţi, filme de lung şi scurt metraj (producţii fără sprijin financiar din partea Centrului Naţional al Cinematografiei), precum şi o serie de scurt metraje ale Şcolilor de Film. Ajuns la ediţia a XIV-a, IPIFF este singurul festival din ţară dedicat producătorilor de film independenţi.

RADOR (2 decembrie)