Primul gazoduct care face legătura între Rusia şi China, denumit „Forţa Siberiei”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său chinez, Xi Jinping, au salutat astăzi lansarea conductei „Forţa Siberiei”, cu o capacitate de 38 de miliarde de metri cubi pe an. Este primul gazoduct care face legătura între cele două ţări şi de la care se aşteaptă impulsionarea semnificativă a legăturilor economice şi politice dintre Moscova şi Beijing – transmite corespondentul RRA Alexandr Beleavschi.
Reporter: Negocierile au durat aproape două decenii, din cauza divergenţelor privind preţul gazelor.
Acordul-cadru, semnat în 2014 pentru o perioadă de 30 ani, prevede livrarea anuală a 38 de miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, în total peste un trilion de metri cubi, în valoare de 400 de miliarde de dolari. Vladimir Putin a numit începutul livrărilor de gaze ruseşti de conductă în China un eveniment istoric pentru piaţa globală a energiei, care va contribui şi la realizarea obiectivului de a ridica volumul schimburilor comerciale bilaterale la 200 de miliarde de dolari pe an. Preşedintele Xi Jinping a reamintit că s-a înţeles cu liderul rus ca relaţiile bilaterale să fie o prioritate a politicii externe a celor două ţări, subliniind că Moscova şi Beijingul vor creşte cooperarea în diferite domenii. În legătură cu noul gazoduct, liderul chinez a numit trei priorităţi, formulate ca doleanţe: securitatea şi siguranţa în exploatare, protecţia mediului şi contribuţia gazoductului la dezvoltarea regiunilor pe care le traversează./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 decembrie