Una, o sută, o mie de Juliete în calendarul Pirelli

La Teatrul Filarmonic din Verona – dar ce alt oraș din lume putea fi un fundal mai potrivit? – a fost prezentat marţi seara noul Calendar Pirelli 2020, intitulat „Cercando Giulietta”(căutând-o pe Julieta). Nu numai că este prima dată când faimosul calendar este semnat de italianul Paolo Roversi din Ferrara, transplantat de peste patruzeci de ani la Paris, dar este pentru prima dată când un autor nu se propune doar ca fotograf, ci și ca regizorul unui mini film care durează doar 18 minute, dar toate intense. Un film scurt şi intim în care modelele sale își mărturisesc visele, emoțiile, iubirile și supărările, punându-și sufletul pe tavă. Doar sufletul, deoarece în calendarul Pirelli din acest an nu este nici urmă de „goliciune”. Este mai degrabă un calendar poetic, puternic narativ, în care modelele fotografiate sunt în primul rând adevărate, frumuseţea trecând pe plan secund.
Distribuția este impresionantă. Există impetuosa și întunecata Rosalia, cântăreața atât de dragă lui Almodovar, există Kristen Stewart, vampirul livid din saga Crepuscul, există intriganta Indya Moore, portoricana care luptă pentru drepturile homosexualilor negri și care spune : „Sunt neagră, dar nu par, sunt transsexual, dar nu arăt „. Există apoi delicata Claire Foy, care a fost tânăra regină Elisabeta în serialul The crown, aici în rolul unei aspirante Julieta, cu chipul aproape șters atunci când este fără machiaj. Și există Emma Watson, fosta copilă Ermione din Harry Potter. În cele din urmă, cea mai frumoasă dintre toate și cea mai exotică, Yara Shahidi, 19 ani, din tată iranian și mamă afro-americană, actriță, dar mai ales activistă pentru drepturile civile, foarte apropiată de Michelle Obama. Este cea mai sinceră dintre toate atunci când, din culise, comentează: „După ce am aruncat o primă privire asupra textului Romeo și Julieta, iubirea lor, cu acel final teribil mi s-a părut cea mai lipsită de sens poveste pe care am citit-o vreodată”.
Pentru această ocazie, calendarul Pirelli a devenit chiar o carte, sau mai degrabă un album format din 132 de pagini, 58 de fotografii, în mare parte alb-negru, dar nu numai, cu data pe copertă și pasaje extrase din tragedia shakespeariană. „Fiecare actriță care mi-a pozat a devenit un capitol pentru mine”, spune Paolo Roversi, „a le alege a fost pentru mine ca şi cum aş fi făcut castingul unui vis. Suntem cu toţii în căutarea Julietei, eu unul dintotdeauna, în căutarea unui suflet curat, plin de inocență, forță, frumusețe, tandrețe și curaj, toate calitățile unei femei îndrăgostite ”
Povestea Julietului (fără Romeo, marele absent) a devenit pentru el un fel de obsesie deja de când era un băiat de 13 ani. Acum, când are 72, i se pare că a realizat cel mai important proiect al carierei sale: „Este o poveste care arată cum iubirea are puterea de a transforma oamenii, având în vedere că în doar trei sau patru zile Julieta se transformă dintr-o fată nevinovată, într-o rebelă, o revoluționară pregătită să facă cel mai mare sacrificiu, să-şi dea viața, din dragoste. Julieta demonstrează că iubirea nu are limite sau granițe. Este o forță care depășește orice. Am ales și mi-am dorit o distribuție interetnică doar pentru a transmite un mesaj universal de dragoste și frumusețe, care nu trebuie să aibă delimitări de cultură sau religie”.
Serata de la teatrul din Verona avut o gazdă de excepţie, prezentatoarea Whoopi Goldberg, cu părul complet complet alb pentru exigenţe cinematografice. „Juc rolul unei reprezentante al lui Dumnezeu în vârstă de 108 ani în filmul de televiziune The Stand, bazat pe un roman de Stephen King”. Pentru a fi loială personajul pe care îl interpretază și pentru a merge împotriva tendinței și a adolescentei Julieta, Whoopi apără cauza femeilor de vârsta a treia care au norocul să se îndrăgostească: „Dragostea nebună poate sosi și la nouăzeci de ani. Magia iubirii este ca o lumină și e aşa mai ales atunci când îmbătrânești ”.www.repubblica.it