Salariul minim brut din domeniul construcţiilor se va menţine la acelaşi nivel în 2020

În domeniul construcţiilor salariul minim brut se va menţine şi anul viitor la 3.000 de lei, se prevede într-un proiect de hotărâre. Premierul Ludovic Orban a explicat această decizie de care beneficiază peste 310.000 de angajaţi.
Ludovic Orban: Deşi iniţial noi nu am susţinut astfel de modalităţi de a stabili regimuri fiscale distincte pentru anumite categorii, în baza analizei şi a studiului pe care l-am făcut, a anula aceste facilităţi care au fost introduse prin Ordonanţa de urgentă 114 înseamnă a condamna la faliment foarte multe firme de construcţii care au semnat noile contracte de muncă cu angajaţii şi nu ar mai avea posibilitatea să plătească salariile stabilite./lazard/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 decembrie)