Bunicile balenă au grijă de nepoţi – studiu

Un studiu asupra a 378 de orci a ajuns la concluzia că puii de balenă ucigaşă care au bunici viaţă trăiesc mai mult şi femelele vârstnice le ajută pe cele tinere în situaţiile în care hrana este deficitară. Puii de balenă ucigaşă care îşi pierduseră bunica au prezentat o rată a mortalităţii de 4,5 ori mai mare decât cea a ‘micuţilor’ cu o bunică în viaţă. Cercetările făcute pe aceste mamifera marine au pus în evidenţă faptul că balenele ucigaşe femelă încetează să se reproducă la vârsta de 30 sau 40 de ani dar mai pot trăi câteva decenii, fenomen despre care se presupunea că există doar la oameni şi încă la alte patru specii de balenă. Studiul a aruncat o nouă lumină asupra rolului jucat de menopauză în evoluţia speciilor. Se pare că acest fenomen a apărut pentru a le permite femelelor aflate în perioada post-reproductivă să îşi ajute rudele mai tinere – aşa-numitul „efect al bunicii” de la oameni, dar până acum această teorie nu fusese supusă testării la balene. „Acesta este primul exemplu din afara oamenilor de efect al bunicii la o specie care intră în menopauză”, a spus expertul Daniel Franks de la Univesitatea York. „Efectul a fost pus în evidenţă şi la elefanţi, dar ei se pot reproduce până la sfârşitul vieţii. Actualmente noi cunoaştem doar cinci specii care intră în menopauză – celelalte sunt balenele pilot, narwhals şi beluga”. Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences şi a inclus examinarea a 40 de ani de date despre două grupuri de orci din largul coastei statului american Washington şi din regiunea British Columbia din Canada./abuzoian

www.theguardian.com – 10 decembrie