„Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989” – o restituire-document despre zilele Revoluţiei din 1989 la Radio România

La împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din 1989, Editura Casa Radio a editat audiobook-ul Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989 de Silvia Iliescu, Carmen Ionescu şi Octavian Silivestru, o restituire-document care tezaurizează, peste ani, mărturiile şi vocile care au transpus pe unde istoria la Radio România în acele zile fierbinţi de incertitudine, cutezanţă şi speranţă.
 
Martori ai evenimentelor ne împărtăşesc, cu emoţie încă vie, poveştile lor de viaţă, asumat subiective, istoriile trăite în zilele exaltate ale eliberării. Istorii ce nu trebuie pierdute, schiţe de viaţă şi întâmplări personale, creionând deopotrivă istoria mare a acelui timp mare.
 
Audiobook-ul va fi lansat, vineri, 20 decembrie 2019, ora 18.50, în Foaierul central al Sălii Radio, în deschiderea Concertului In memoriam – 30 de ani de la Revoluţia din 1989 (G. Verdi: Messa da Requiem – ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, dirijor: David Crescenzi).
Despre semnificaţia mărturiilor şi despre ideea şi proiectul albumului vor vorbi Carmen Ionescu, managerul Agenţiei de Presă RADOR şi Silvia Iliescu, coautoare ale albumului Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989.
 

RADOR – 10 decembrie