Alegerile parlamentare în Marea Britanie

Partidul Conservator, al premierului Boris Johnson, intră ca favorit în alegerile parlamentare care au loc astăzi în Marea Britanie – potrivit sondajelor de opinie. Experienţa ultimului scrutin arată, însă, că sondajele pot fi înşelătoare, iar Partidul Laburist speră că în ultimele zile a reuşit să reducă diferenţa faţă de partidul de guvernământ pentru a putea forţa negocierea unei coaliţii.
Reporter: Dan Vasiliu: Cel mai recent sondaj de opinie, realizat de Institutul YouGov, indică faptul că Partidul Conservator ar urma să obțină 339 de mandate parlamentare, cu 21 mai multe față de alegerile din 2017. Opoziția laburistă este creditată cu 231 de mandate, în scădere cu 31 faţă de scrutinul precedent, liberal-democrații ar obține trei mandate în plus și ar ajunge la 15, naționaliștii scoțieni şi-ar majora și ei prezența în Camera Comunelor cu şase mandate, ajungând astfel la 41, în timp ce deputații galezi şi verzii vor obține patru, respectiv un singur mandat. În cazul în care acest scenariu va prinde contur după alegerile de astăzi premierul Boris Johnson ar avea calea deschisă pentru a trece rapid prin parlament acordul său de retragere renegociat cu Uniunea Europeană, astfel Brexitul ar putea avea loc la 31 ianuarie și imediat va începe o perioadă de tranziție care este prevăzută să se încheie la finalul anului viitor. Scrutinul precedent din 2017 a arătat însă că sondajele nu sunt infailibile. Ceea ce ar fi trebuit să fie atunci o victorie confortabilă a conservatorilor, s-a transformat într-un guvern minoritar. Dacă acest scenariu se va repeta și niciunul partid nu va obține majoritatea va fi nevoie de negocieri pentru formarea unui guvern de coaliție, avantajul fiind de această dată de partea Partidului Laburist./rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 decembrie)