Anul 2019 poate fi caracterizat prin conflictul dintre tendinţele populiste şi cele globaliste, cu o uşoară înfrângere a celor dintâi. Asaltul partidelor anti-imigraţioniste şi naţionaliste asupra instituţiilor europene s-a soldat cu eşec, iar Brexit-ul a fost amânat de trei ori şi înfăptuirea acestuia este încă incertă. Liderul european al curentului populist, Matteo Salvini şi-a pierdut puterea, iar partidul său, Liga Nordului nu mai face parte din guvernul italian. Premierul maghiar Orbán Viktor a trebuit să înghită înfrîngerea partidului său, Fidesz la alegerile locale în Budapesta şi într-o serie de oraşe importante. În plus, calitatea de membru al Fidesz a fost suspendată în Partidul Popular European (EPP) şi încă este posibilă excluderea partidului de guvernământ maghiar din familia partidelor conservatoare europene. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că reglementările adoptate de Polonia cu privire la pensionarea magistraţilor contravin prevederilor legale ale Uniunii Europene. CJUE a stabilit totodată că puterea acordată ministrului justiţiei de a prelungi durata mandatului judecătorilor este de asemenea ilegală. După cum este cunoscut, aceste modificări legislative au constituit motivul pentru care Comisia Europeană a declanşat procedura prevăzută de art. 7. din Tratatul Uniunii Europene împotriva Poloniei.
Pe de altă parte însă, nici main stream-ul Uniunii Europene nu poate să se considere victorios. Divergenţele dintre statele membre sunt în continuare foarte mari. Bruxelles-ul încă nu are o strategie coerentă pentru gestionarea crizei refugiaţilor. Intervenţiile Rusiei în procesele electorale din SUA şi UE sunt din ce în ce mai evidente şi dialogul cu Moscova este deficitar. Disputele din cadrul NATO au devenit tot mai aprinse, chiar dacă la summit-ul aniversar din Londra s-a încercat ascunderea conflictelor. Uniunea Europeană nu a reuşit să contracareze nici expansiunea economică a Chinei de pe bătrânul continent. Integrarea ţărilor din Balcanii de Vest în UE s-a împotmolit, ceea ce lărgeşte spaţiul de manevră al Rusiei în zonă. Toate aceste probleme alimentează în continuare retorica populistă, atât în Statele Unite, cât şi în Europa. Totodată trebuie menţionat că, în prezent cancelarul german Angela Merkel, se retrage din ce în ce mai mult de la coordonarea politicii europene, lăsând loc preşedintelui Emmanuel Macron. Dezechilibrarea tandemului franco-german a șubrezit coeziunea şi solidaritatea Europei.
În aceste condiţii, cel mai probabil rivalitatea dintre democraţia liberală şi naţionalismul populist va continua şi anul viitor.
Brexit
Anul 2019 a demarat cu un vot dezastruos pentru Partidul Conservator care a avut loc în camera inferioară a parlamentului britanic. Acordul negociat de fostul prim-ministru britanic, Theresa May cu Uniunea Europeană privind condiţiile ieşirii Regatului Unit din UE a fost respins cu 432 de voturi contra şi 202 voturi pentru. Votul a mai fost reluat de două ori, dar decizia legislativului nu s-a schimbat (chiar dacă procentele s-au mai îmbunătăţit). May – care refuza ideea unui Brexit fără acord – nu a găsit o soluţie de realizare a ieşirii din UE în condiţiile în care parlamentul a respins acordul, iar Uniunea Europeană nu a dorit renegocierea acestuia. Acest fapt a pecetluit soarta politică a Theresei May, care în luna mai a fost nevoită să-şi anunţe demisia. Urmaşul acesteia, Boris Johnson nu a exclus aşa numitul no deal Brexit (ieşire fără acord), însă majoritatea parlamentară i-a legat mâinile, obligându-l să ceară prelungirea termenului prevăzut pentru Brexit pentru încă trei luni.
În esenţă, procesul Brexit s-a blocat din două motive. Pe de o parte, opinia publică majoritară s-a schimbat după 23 iunie 2016. Confruntându-se cu efectele economice imediate ale părăsirii UE, o parte semnificativă a populaţiei s-a răzgândit. Potrivit sondajelor de opinie, în prezent 53% dintre britanici nu mai vor ieşirea din UE. Această schimbare a fost sesizată de deputaţi, care au împiedicat realizarea Brexit-ului. Pe de altă parte, procesul Brexit a scos la iveală tendinţele centrifuge din Marea Britanie, în primul rând din Irlanda de Nord şi Scoţia. Un eventual no deal Brexit ar putea să conducă la reizbucnirea violenţelor şi să ameninţe pacea fragilă realizată în Irlanda de Nord în anul 1998 prin semnarea Acordului de Vinerea Mare.
Pentru această dilemă Boris Johnson a găsit o singură soluţie, şi anume organizarea de alegeri anticipate, care se desfăşoară astăzi. Premierul speră că Partidul Conservator va obține un scor mai bun la alegeri şi va reuși să creeze o coaliţie cu ajutorul căreia să adopte acordul uşor modificat în octombrie (care în esenţă este acelaşi ca şi cel negociat de Theresa May) urmând ca Marea Britanie să părăsească UE chiar înaintea Crăciunului.
(va urma)
Székely Ervin, Rador
