Papa Francisc a schimbat modul în care Biserica Romano-Catolică se ocupă de cazurile de molestare sexuală a copiilor. În acest sens, Suveranul Pontif a abolit regula secretului pontifical. Secretul pontifical este de fapt un cod al tăcerii, destinat a proteja informaţii sensibile în legătură cu Biserica. În 2001, însă, cardinalul Ratzinger – care a devenit ulterior Papa Benedict – a cerut protejarea identităţii victimelor şi a reputaţiei acuzaţilor. În condiţiile în care încălcarea acestor principii era pedepsită cu excomunicarea, decizia sa a fost criticată pentru a fi facilitat astfel de delicte şi a-i fi descurajat pe cei care ar fi dorit să le dezvăluie. Acum, cu ocazia celei 83-a aniversări a sa, Papa Francisc a declarat că acuzaţiile de abuzuri sexuale, procesele şi verdictele nu vor mai fi acoperite de secretul pontifical. Papa a modificat totodată şi definiţia pornografiei infantile, majorând vârsta minorilor la care se referea aceasta de la 14 la 18 ani./opopescu/atataru
BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 decembrie