Pachetul financiar destinat proiectelor culturale şi de învăţământ din afara Ungariei va fi dublat

Pachetul financiar destinat concursului de proiecte „Pentru cultura şi învăţământul maghiar” dedicat sprijinirii maghiarilor de peste hotare pentru a se menţine pe pământul lor natal va creşte de la 1,1 miliarde de forinţi anul acesta la două miliarde anul viitor – a anunţat secretarul de stat responsabil pentru politicile naţionale în cadrul Cancelariei premierului ungar, vineri, la o conferinţă de presă de la Budapesta. Árpád János Potápi a declarat că pachetul financiar al concursului central se va mări de la 700 milioane (2,1 milioane de euro) la un miliard de forinţi (3 milioane de euro), iar pachetul global al concursurilor regionale de la 400 milioane (1,2 milioane de euro) la un miliard de forinţi. Secretarul de stat a explicat că se va modifica şi suma sprijinului care poate fi acordat: în cazul concursului central poate fi solicitată o sumă între 500 mii şi 10 milioane de forinţi, iar în cazul celor regionale, suma poate varia între 300 de mii şi trei milioane de forinţi. Árpád János Potápi a evidenţiat câteva schimbări importante: un candidat poate aplica doar cu un singur proiect, adică poate participa numai la un concurs central sau la unul regional; de asemenea, instituţiile de interes naţional nu pot depune proiecte, suma de două milioane de forinţi pentru care au putut candida în trecut va fi alocată ca sprijin pentru instituţiile în cauză. În cadrul concursului pot fi depuse proiecte referitoare la programe culturale şi educaţionale care servesc scopurilor comunităţii maghiare, activităţi legate de comunitate, presa scrisă şi electronică, edituri, organizaţii civile, biserici, persoane juridice din interiorul bisericilor, funcţionarea instituţiilor, respectiv la dezvoltări şi investiţii imobiliare. Concursul central poate acorda sprijin şi pentru cumpărarea unui imobil sau a unui autovehicul – a spus secretarul de stat. Concursurile regionale se vor desfăşura în patru zone (Slovacia, Transcarpatia, Transilvania şi Voivodina), fiind gestionate de filialele Administrării de fonduri “Bethlen Gábor” S.A. şi de organizaţii locale care contribuie în mod responsabil la realizarea obiectivelor politicii naţionale. Scopul concursurilor de proiecte este facilitarea menţinerii comunităţilor maghiare de peste hotare pe pământul lor natal, întreţinerea şi dezvoltarea legăturilor multilaterale între aceste comunităţi şi Ungaria, precum şi consolidarea identităţii naţionale maghiare prin sprijinirea culturii şi învăţământului. Árpád János Potápi a adăugat că pachetul financiar al programului de burse de studii “Dr. Szász Pál”, program lansat în 2012 şi destinat sprijinirii studenţilor la drept de limbă maghiară de peste hotare, va fi mărit de la 18 la 36 milioane forinţi. Scopul bursei este ca maghiarii din ţările vecine să beneficieze de jurişti bine pregătiţi, devotaţi naţiunii, care cunosc limbajul de specialitate maghiar şi pe cel al ţării în care trăiesc, având experienţe în domeniu în ambele ţări./lendrefy/ilapadat

(MTI – 22 decembrie)