Preşedintele Klaus Iohannis a decorat asociaţii care îi reprezintă pe revoluţionari, pe foştii deţinuţi politici şi pe victimele comunismului

Prima acțiune din cel de-al doilea mandat al președintelui Klaus Iohannis a fost decorarea în această după-amiază a mai multor asociații care îi reprezintă pe revoluționari, pe foștii deținuți politici și pe victimele comunismului, dar și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Oana Bâlă a urmărit evenimentul.

Reporter: Președintele Klaus Iohannis consideră că o națiune nu poate avea viitor dacă nu își respectă trecutul și a afirmat că a ales să își înceapă cel de-al doilea mandat cu această ceremonie de decorare pentru a transmite un mesaj clar; astfel, șeful statului spune că va continua să militeze pentru păstrarea memoriei naționale, să onoreze sacrificiul eroilor români și să apere valorile democrației și ale statului de drept.

Klaus Iohannis: Viitorul democratic al României nu poate fi construit în absența unei asumări corecte a trecutului care presupune în primul rând recunoașterea și condamnarea fermă a atacurilor sistematice din timpul regimului comunist la adresa democrației, a demnității umane, a drepturilor și libertăților fundamentale. Totodată asumarea corectă a trecutului presupune și înfăptuirea dreptății și redarea adevărului românilor.

Reporter: Ana Blandiana, președinte fondator al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet i-a mulţumit şefului statului pentru decoraţii:

Ana Blandiana: Sunt mândră nu numai pentru noi, pentru Memorialul Sighet în cazul meu, sânt mândră mai ales că prin dumneavoastră statul român a ajuns în sfârșit să înțeleagă că trebuie să fie mândru că în România a fost creat primul Memorial al victimelor comunismului din lume. Vă propun să considerăm această ceremonie un moment solemn care să se înscrie cu valoare de simbol în drumul nostru de întoarcere din infern./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 decembrie