Kievul critică deschiderea traficului feroviar pe podul care leagă Rusia de peninsula anexată Crimeea

Reprezentanţa președintelui Ucrainei pentru Republica Autonomă Crimeea a condamnat vizita efectuată, luni, de către președintele rus, Vladimir Putin, în peninsula anexată, precum și deschiderea traficului feroviar pe podul care leagă Rusia de Crimeea. Într-un comunicat de presă, instituţia califică drept ilegală atât lansarea unei legături feroviare între Rusia și Crimeea, cât şi vizita lui Putin în Ucraina (în peninsula anexată, n.red) fără ca aceasta să fie agreată de autorităţile de la Kiev. Potrivit preşedintelui Volodimir Zelenski, orice intrare sau ieșire din Crimeea aflată temporar sub ocupaţie rusă trebuie să aibă loc numai prin acord cu partea ucraineană și prin punctul de control de la frontiera administrativă. În plus, potrivit Kievului, vizita lui Putin pe teritoriul Ucrainei aflat sub ocupaţia temporară a Rusia (Republica Autonomă Crimeea și Sevastopol, n.red) „reprezintă o încălcare gravă de către partea rusă a suveranității statului ucrainean şi a integrității teritoriale a Ucrainei, Kremlinul ignorând, astfel, principiile și prevederile dreptului internațional”. De asemenea, preşedinţia de la Kiev subliniază că nicio acțiune a Federației Ruse în ceea ce privește Crimeea nu va schimba statutul peninsulei anexate ca parte integrantă a teritoriului Ucrainei recunoscut la nivel internațional. Amintim că luni a fost deschis traficul feroviar pe podul dintre Rusia și Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Moscova în primăvara anului 2014. Primul tren de pasageri care a traversat podul construit ilegal de partea rusă l-a avut la bord pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.sdan/csimion

www.korrespondent.net – 24 decembrie