Pe lângă obișnuitele bilanțuri de final de an, presa internațională este preocupată și de războiul civil din Libia și conflictul politico-religios din Muntenegru.
Sub titlul „Deceniul care ne-a schimbat mentalitatea”, The New York Times examinează modul în care s-a transformat societatea americană în ultimii 10 ani. Definind SUA drept „un experiment etern, țintind evoluția, pariind pe propriul progres”, autorul remarcă o renaștere a mișcărilor de protest: „Occupy Wall Street, Black Lives Matter, #MeToo, Women’s March, March For Our Lives și activismul climatic”. Dar schimbările cele mai dramatice se referă la acceptarea persoanelor LGBT și a drogurilor, consideră cotidianul newyorkez. Toleranța pentru „relațiile homosexuale” a trecut pragul de 50% din populație în 2010 și a ajuns acum la peste 70%. În privința căsătoriei homosexuale a urcat de la peste 40% la peste 60%, iar adopțiile sunt tolerate de peste 70% din americani, comparativ cu sub 50% în 2010, scrie The New York Times. În privința drogurilor, chestiunea are un substrat rasial: flagelul a lovit mai întâi comunitățile urbane de culoare, însă la mijlocul deceniului deja afecta grav și comunitățile albe rurale (rata mortalității la albi, comparativ cu afro-americanii, a urcat de la -30% în 1999 la +30% în 2015); astfel, și retorica și politicile au trecut de la „criminalitate patologică la victimizare compătimitoare”. Față de 2010, susținerea pentru legalizarea canabisului a urcat de la 46% la 67%, mai arată publicația americană. În Franța, Le Figaro proclamă 2019 „an social”, analizând trecerea de la protestele „vestelor galbene” la grevele contra reformei pensiilor. „Criza «vestelor galbene» izbucnită la finalul lui 2018 este indubitabil evenimentul marcant al lui 2019” și poate fi rezumată prin sloganul protestatarilor: „Cei mari să plătească mult, cei mici să plătească puțin”. „Mișcarea a reinventat în profunzime practicile mobilizării colective, ridicând totodată problema dificilă a violenței politice”, consideră ziarul parizian, după care cel mai important efect al mișcării a fost „bulversarea cutumelor jurnalistice”, prin care cetățeanul francez de rând „invizibil” a căpătat o voce publică. Grevele împotriva reformei pensiilor sunt aparent diferite, fiind dirijate de sindicate, cu o atitudine mai prudentă, însă ele „conservă dinamica indusă de «vestele galbene» luptând ca și ele împotriva aceleiași lumi neoliberale”. Dar, spune Le Figaro, cifrele vorbesc cel mai bine: cei mai săraci 5% dintre francezi au o speranță de viață de 71,1 ani, iar cei mai bogați 5% dintre ei de 84,4 ani – o diferență de 13 ani. Agenția rusă de știri Ria Novosti a intervievat o serie de experți și politicieni pentru a face un bilanț al politicii externe a Moscovei în cele două decenii dominate de personalitatea lui Vladimir Putin. Iată concluziile: „Politica externă dusă de Putin în ultimii 20 de ani a schimbat nu doar rolul Rusiei în lume, ci și lumea însăși, confirmând în politica internațională principiile realei egalității în drepturi între țări. Liderul rus nu a încercat niciodată să aibă legături de prietenie cu o țară împotriva alteia. În aceasta constă unicitatea politicii externe rusești, care nu este îndreptată nici împotriva SUA, nici a UE. Lumea occidentală i-a arătat cu rigiditate Rusiei locul pe lista țărilor lumii a treia și a făcut totul pentru ca Rusia să se simtă extrem de neconfortabil. Ca urmare a presiunii Occidentului, exercitate prin intermediul sancțiunilor, Rusia a reușit să facă un viraj spre Orient și să consolideze relațiile cu China și India, să revizuiască legăturile cu Japonia. Dar breșa realizată în Orientul Mijlociu constituie cel mai impresionant succes al politicii externe a lui Putin”, scrie Ria Novosti.
O zonă fierbinte pe harta lumii, Libia, „este acum pe punctul de a i se alătura Siriei în calitate de teatru al unui conflict multinațional major”, avertizează The Washington Post în editorialul său. Pericolul imediat este dat de intenția Turciei de a interveni armat în războiul civil, decizie determinată la rândul ei de intervenția Rusiei prin intermediul unor trupe de mercenari. Amenințarea pe termen mai lung, consideră ziarul american, este aceea că „escaladarea luptelor ar putea declanșa un nou val de refugiați către Europa și ar putea permite unei mișcări libiene afiliate la ISIS să câștige teren”. Și Le Monde optează să-și dedice editorialul problemei, caracterizând-o drept „un dezastru geopolitic în așteptare, sub privirea neputincioasă a comunității internaționale – și în special a UE.” „Teatrul libian amenință să explodeze într-o conflagrație regională cu consecințe imprevizibile pentru spațiul mediteranean. Ca și în cazul sirian, fracturile interne ale gigantului nord-african sunt exploatate și aprofundate de ingerințe externe în plină creștere care amenință echilibrele maritime din Mediterana orientală și stabilitatea Africii de Nord.” Un protagonist al acestei internaționalizări a conflictului libian, consideră Le Monde, este președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care „își cuplează deriva autoritară cu o tentație expansionistă din ce în ce mai afirmată în Mediterana orientală”. Opinie la care se raliază și cotidianul israelian Haaretz, care apreciază însă că „Ankara nu deține resursele necesare pentru a-și susține ambițiile și riscă și mai multă izolare internațională implicându-se în războiul civil libian. O asemenea mutare evidențiază și mania grandorii de la Ankara, în încercarea ei de a deveni o putere regională și globală”.
În Muntenegru a apărut un nou focar de instabilitate odată cu adoptarea de către parlament a unei legi a libertății religioase, a cărei miză reală o constituie proprietățile Bisericii Ortodoxe Sârbe din țară și dependența politică de Serbia. Site-ul radioteleviziunii publice din Serbia, RTS, relatează că pentru a patra zi consecutivă au avut loc proteste împotriva legii, iar la Podgorica ele au degenerat în violențe. Totodată, transmite RTS, patriarhul de Constantinopol Bartolomeu a asigurat că „singura biserică canonică din Muntenegru este Mitropolia Muntenegrului și a Litoralului, cea mai mare eparhie a Bisericii Ortodoxe Sârbe și niciodată nu vom recunoaște așa-numita Biserică Ortodoxă Muntenegreană; această falsă biserică nu poate primi autocefalie”. El i-a cerut totodată președintelui muntenegrean Milo Djukanović să nu implementeze noua lege. Portalul Balkan Insight publică o amplă analiză, calificând conflictul drept „cel mai nou câmp de bătălie între cei care contestă statalitatea țării și un guvern care vrea să o cimenteze”. Noua lege e „susținută de experți juriști europeni, dar contestată cu înverșunare de clerul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru”. Dar, consideră site-ul balcanic de jurnalism de investigație, „în spatele cuvintelor despre credință, națiune și libertate se ascund adesea interese pur politice și o luptă pentru dominație în societate”. Mergând mai în profunzime, „în lumea ortodoxă, biserica este astăzi la fel de relevantă politic și legată de politică și de puterea de stat ca oricând altcândva. La popoarele ortodoxe biserica e instituția care beneficiază de cea mai mare încredere. Sondaje recente arată că: (1) proporția de creștin-ortodocși a crescut accentuat în Europa de Est după 1991; (2) în țările ortodoxe există o asociere puternică între religie și identitate națională; (3) în țările majoritar ortodoxe mai mulți susțin legăturile stat-biserică decât în țările majoritar catolice.” Situația „creează o nouă ocazie pentru Moscova de a-și reînvigora prezența în sprijinul Bisericii și al grupărilor politice din jurul ei”, conchide Balkan Insight.
Andrei Suba, RADOR
