Candidatul Partidului Social Democrat din Croaţia, Zoran Milanović, a câştigat cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Croaţia, potrivit rezultatelor preliminare comunicate după numărarea a mai mult de 99% din voturile exprimate. Pe site-ul Comisiei Electorale Centrale din Croaţia sunt publicate rezultatele înregistrate în 6.523 din totalul de 6.533 de secţii de votare. Potrivit acestor rezultate, Zoran Milanović, a obţinut 1.034.222 de voturi (52,70%), iar actualul preşedinte Kolinda Grabar Kitarović a obţinut 928.226 voturi (47,30%). La alegerile de duminică 5 ianuarie, participarea la vot a fost de 54%.
Drept de vot au avut şi cetăţenii croaţi din Serbia, iar în al doilea tur de scrutin la două secţii de votare din Serbia (Ambasada Croaţiei la Belgrad şi Consulatul Croaţiei de la Subotica) s-a înregistrat o participare la vot mai mare decât în primul tur de scrutin.
În Serbia, Kitarović a obţinut 429 de voturi, iar Milanović a obţinut 417 de voturi.
În primul discurs de după anunţarea rezultatelor preliminare, Milanović a declarat că va coopera cu puterea executivă, că nu va diviza cetăţenii şi, deşi ştie că nu este pe placul tuturor, va pleda pentru dialog.
Kolinda Grabar Kitarović l-a felicitat pe Milanović şi a transmis că ţara are nevoie de stabilitate./rmihaj/cvanatoru

(www.rts.rs – 6 ianuarie)