România condamnă atacurile Iranului asupra bazelor irakiene în care se află militari americani şi se pronunţă pentru reţinere

România condamnă atacurile Iranului asupra bazelor irakiene în care se află militari americani şi se pronunţă pentru reţinere din partea tuturor părţilor. Ministrul român de externe Bogdan Aurescu a declarat, la Bruxelles, că niciun militar român nu a fost afectat şi nici comunitatea celor aproape 180 de români din Erbil, unde se află una din bazele atacate.
Şi NATO condamnă tirurile iraniene asupra bazelor irakiene în care se află militari americani, iar secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, îndeamnă Iranul să se abţină de la orice nouă violenţă, într-o postare pe Twitter. Preşedintele american, Donald Trump, a postat pe aceeaşi reţea de socializare, după lovituri, că totul este în regulă, că se fac estimări privind eventualele victime şi pagube şi că urmează să facă o declaraţie de presă. O sursă oficială, citată de USA Today, susţine că sistemul de avertizare a funcţionat şi că soldaţii americani au avut timp să se pună la adăpost, în timp ce un responsabil al Gărzilor revoluţionare din Iran afirmă că cel puţin 80 de americani ar fi fost ucişi în atacurile cu rachete./denisse

RRA – 8 ianuarie