La Academia Română începe un program nou destinat elevilor cu rezultate notabile la olimpiadele naţionale şi internaţionale

Astăzi începe la Academia Română un program nou destinat elevilor cu rezultate notabile la olimpiadele naţionale şi internaţionale. Intitulat „Şcoala de vacanţă a Academiei Române”, programul îşi propune să creeze o relaţie profesională de durată între elevii performanţi din toată ţara şi membri ai Academiei. Elevii vor participa zilele acestea la lecţii susţinute de academicieni, profesori şi oameni de ştiinţă şi vor vizita laboratoare aparţinând institutelor de cercetare ale Academiei Române şi de pe platforma de la Măgurele. În cursul acestei dimineţi, cei 15 elevi vor fi oaspeţi la Radio România. În emisiunea „Între prieteni”, de la ora 11:30, îi veţi putea cunoaşte şi dumneavoastră şi le puteţi afla planurile de viitor./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 ianuarie