Naturalistul britanic, realizator de emisiuni, Sir David Attenborough a afirmat că deciziile urgente legate de modificările climatice au fost amânate prea mult. Vorbind înaintea unui an în care BBC va prezenta programe speciale, el a afirmat că guvernele care amână acţiunea nu fac decât să îngreuneze lucrurile. Pe fondul creşterii temperaturilor la nivel global şi a clarităţii din ce în ce mai mari a declaraţiilor oamenilor de ştiinţă legate de potenţialele pericole, Sir David este foarte critic la adresa inacţiunii din lume. „În timp ce vorbesc, sud-estul Australiei arde, pentru că Pământul se încălzeşte. Am amânat lucrurile ani de zile”, a afirmat el, referindu-se la lipsa de înţelegere din discuţiile internaţionale. „Acum a venit momentul de criză”. În luna noiembrie urmează să aibă loc la Glasgow un summit foarte important al ONU. Sir David a afirmat că guvernele ştiu ce trebuie făcut./aionita/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 ianuarie)