Experţii în fosile din SUA au prezentat resturile unui animal preistoric despre care spun că ar fi primul care ar fi păşit pe uscat – un scorpion. Primele animale de pe Terra au trăit în mediul acvatic, dar la un moment dat au cucerit uscatul. Se presupune că scorpionul fosilă, care are o lungime de aproximativ 2,5 cm, ar fi trăit cam cu 437 de milioane de ani în urmă. Urmele sale au fost descoperite la nord de autostrada naţională 164 din Wisconsin în anii 1980. Creatura – cea mai timpurie arahnidă găsită până în prezent – a primit numele de Parioscorpio venator: scorpion şi vânător ancestral. Exemplarul se aseamănă cu scorpionii moderni, având doi cleşti mari şi o coadă cu un spin în capăt. Însă cel mai interesant aspect al acestui animal este structura sa internă, cu rudimente de sistem respirator şi cardiovascular, care arată că era capabil să respire aer şi deci să trăiască pe uscat. Descoperirea face obiectul unui articol publicat în jurnalul Scientific Reports şi împinge cu trei milioane de ani înapoi în timp perioada în care primele animale ar fi început să populeze uscatul. De asemenea, arată că în unele privinţe anatomia scorpionilor nu a suferit schimbări majore în aproape 440 de milioane de ani./abuzoian

www.theguardian.com – 16 ianuarie