OMS declară urgenţă internaţională pentru epidemia de coronavirus

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat, joi, că epidemia de coronavirus, din China, constituie, în prezent, o urgenţă de sănătate publică de nivel internaţional. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat decizia după o întâlnire a Comitetului de Urgenţă, o comisie independentă de experţi, pe fondul dovezilor tot mai evidente ale răspândirii virusului în aproximativ 18 ţări. Tedros a spus, într-o conferinţă de presă la Geneva, că în ultimele săptămâni s-a înregistrat o epidemie fără precedent, care a fost întâmpinată de un răspuns fără precedent. „Aş vrea să fiu clar: această declaraţie nu este un vot de neîncredere împotriva Chinei”, a spus oficialul OMS, adăugând: „Cea mai mare îngrijorare a noastră este posibilitatea ca virusul să se răspândească în ţări cu sisteme de sănătate mai slabe.”Comisia OMS, condusă de Didier Houssin, din Franţa, este compusă din 16 experţi independenţi. Declararea unei alerte de sănătate globală activează recomandări pentru toate ţările, în scopul de a preveni sau reduce răspândirea transfrontalieră a bolii, evitând, în acelaşi timp, interferenţa cu comerţul şi turismul. Deşi OMS nu are autoritatea legală de a sancţiona ţările, poate cere guvernelor să ofere justificări bazate ştiinţific pentru orice reatricţii de călătorie sau comerciale, pe care le impun în cazul unei situaţii de urgenţă internaţională./mbrotacel/gpodea

REUTERS – 30 ianuarie