Consultările de la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii formaţiunilor parlamentare se apropie de sfârşit

Consultările de la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii formaţiunilor parlamentare se apropie de sfârşit. După discuţiile cu reprezentanţii ALDE, Klaus Iohannis are convorbiri cu cei de la PRO Europa şi urmează Grupul minorităţilor naţionale.
Reporter: Alina Stănuţă – Liderul UDMR, Kelemen Hunor, anunța aici, la Palatul Cotroceni, că formațiunea sa nu are o propunere de premiere, dar nici nu va ajuta PSD pentru a-l susține pe candidatul Remus Pricopie. Kelemen Hunor mai arăta că în cazul în care se ajunge la varianta alegerilor anticipate parlamentare trebuie clarificată și data la care poate avea loc acest scrutin.
Kelemen Hunor: Nu vom constitui o majoritate în jurul candidatului Partidului Social Democrat la funcția de priministru. Nu avem o propunere pentru funcția de prim-ministru. Dacă ordonanța de urgență care a fost adoptată în noaptea de marți spre miercuri intră în vigoare trebuie sesizată Curtea Constituțională de către Avocatul Poporului.
Reporter: Liderul deputaţilor PMP, Emil Paşcan, arăta că parlamentarii acestui partid i-au prezentat președintelui Klaus Iohannis prioritățile formațiunii, printre care reducerea numărului de parlamentari la 300, eliminarea în totalitate a pensiilor speciale sau alegerea primarilor în două tururi de scrutin. El a mai susținut că la următorul vot în parlament pentru un nou guvern se vor obține de la vot.
Liderul USR, Dan Barna, îl propune ca premier pe Dacian Cioloș și susține că este de acord cu varianta alegerilor anticipate, în timp ce PSD, prin vocea președintelui interimar, Marcel Ciolacu, anunță că propunerea social-democrațiilor pentru funcția de premier este Remus Pricopie și că PSD ia în calcul sesizarea la CCR dacă liderul PNL, Ludovic Orban, va fi propus din nou pentru această funcție. Liberalii, primii care au intrat la consultări, îl susțin pe președintele Ludovic Orban pentru funcția de premier și i-au prezentat președintelui Klaus Iohannis decizia liberalilor de a susține întrunirea condițiilor pentru declanșarea alegerilor anticipate. Consultările continuă./ilixandru/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 februarie)