La Palatul Cotroceni, au loc consultări pentru desemnarea unui nou premier

La Palatul Cotroceni, au loc, astăzi, consultări ale preşedintelui Klaus Iohannis cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea unui nou premier după demiterea guvernului Orban prin moţiune de cenzură. Şeful statului a anunţat că, cel mai probabil, va anunţa chiar în această seară, după discuţiile cu partidele, numele celui propus să formeze viitorul guvern. Oana Bâlă relatează:
Reporter: Președintele Klaus Iohannis a spus că după adoptarea moțiunii de cenzură sunt necesari câțiva pași politici care se vor desfășura într-o succesiune rapidă și a anunțat că a convocat partidele parlamentare la o sesiune de consultări, astfel, de la ora 12:00, reprezentanții PNL, PSD, USR, UDMR, PMP, ALDE, ai grupului PRO România și ai grupului parlamentar al minorităților naționale vor discuta, pe rând, cu șeful statului despre desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru, care ar putea fi anunțat în cursul serii. Fostul ministru al educației, Remus Pricopie, este propunerea comună pentru funcția de premier cu care vor merge la Palatul Cotroceni reprezentanții PSD și PRO România, iar liberalii își vor stabili, astăzi, candidatul în Biroul Executiv al PNL. UDMR nu va prezenta un nume de premier, la Cotroceni, a anunțat președintele formațiunii politice, Kelemen Hunor./cmorozanu/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 februarie)