Negocieri privind un nou schimb de prizonieri între Kiev şi separatiştii din Donbas

Ministrul de externe al Ucrainei, Vadim Pristaiko, a declarat că un acord între Kiev şi separatiştii din Donbas privind organizarea unui nou schimb de deținuţi ar putea fi încheiat într-o lună sau două – transmite agenţia Ukrinform. „Noi continuăm să respectăm înţelegerile privind schimburile de prizonieri și sperăm să putem finaliza negocierile în această lună sau luna viitoare” – a precizat şeful diplomaţiei ucrainene. Ukrinform aminteşte că, în timpul unei vizite în Italia, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a rugat pe Papa Francisc să contribuie la eliberarea ucrainenilor aflaţi în detenţie în Donbas, în Crimeea şi în Rusia. Ultimul schimb de persoane deținute organizat de Kiev şi rebelii separatişti a avut loc pe 29 decembrie 2019, când 76 de ucraineni, 12 militari și 64 de civili, au fost predaţi autorităţilor din Ucraina./sdan/sdm2

(www.ukrinform.ua – 11 februarie)