„NATO este cea mai de succes alianţă politico-militară din istorie, existentă de peste 70 de ani” (premierul bulgar)

„NATO este cea mai de succes alianţă politico-militară din istorie, existentă de peste 70 de ani, care garantează securitatea ţărilor şi popoarelor noastre prin adaptarea constantă la noile provocări de securitate”, a declarat premierul Bulgariei, Boiko Borisov, în cadrul Forumului transatlantic, organizat de Uniunea Creştin-Socială din Bavaria, în cadrul Conferinţei de securitate de la Munchen. Premierul Borisov a menționat că Alianţa rămâne un forum major pentru consultarea şi cooperarea politică dintre Europa şi America de Nord. „Indiferent de anumite diferenţe, aliaţii au demonstrat întotdeauna capacitatea de a ne uni în jurul sarcinii de bază de a proteja şi garanta în comun securitatea popoarelor noastre. Legătura transatlantică este crucială pentru păstrarea valorilor comune, securităţii şi prosperităţii. NATO rămâne piatra de temelie a securităţii şi apărării Bulgariei şi Europei. Bulgaria lucrează în mod activ şi constant cu Statele Unite pentru dezvoltarea Forţelor armate bulgare, modernizarea acestora, pregătirea militară, mobilitatea şi interoperabilitatea cu standardele NATO. În contextul parteneriatului nostru strategic cu Statele Unite, ţara noastră este pregătită să lucreze pentru dezvoltarea cooperării industriale reciproc avantajoase şi schimbului de tehnologii. Bulgaria recunoaşte importanţa unei împărţiri corecte a cheltuielilor colective pentru apărare în cadrul NATO şi îşi îndeplinește cu succes angajamentul de creştere a investiţiilor în apărare convenite la Summit-ul NATO din Ţara Galilor din anul 2014”, a remarcat Borisov. Şeful guvernului de la Sofia a amintit că prin achiziţionarea aeronavelor F-16 în anul 2019, bugetul de apărare al Bulgariei a depăşit 3% din PIB. Alături de modernizarea Forţelor Aeriene Bulgare, premierul a remarcat şi programul ambiţios al ţării sale de reînarmare. „NATO şi UE trebuie să-şi menţină atenţia asupra evoluţiilor din Balcanii de Vest. Bulgaria şi-a susţinut în mod constant perspectiva europeană şi euroatlantică, crucială pentru securitatea, stabilitatea şi viitorul acestei regiuni de importanţă strategică pentru comunitatea euroatlantică”, a afirmat prim-ministrul Bulgariei./ddaniela/ilapadat

(www.novini.bg – 15 februarie)