Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles. Este o întâlnire în care se va discuta viitorul buget al UE pentru perioada 2021-2027. Şeful statului afirmă că va arăta disponibilitatea României pentru a ajunge la un acord cu privire la acest buget. Klaus Iohannis spune că doreşte asigurarea unei finanţări corespunzătoare pentru politica de coeziune şi politica agricolă, domenii care pot reduce decalajele de dezvoltare între statele membre. Totodată, şeful statului doreşte accesarea mai uşoară a fondurilor europene./lazard/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 februarie)