Soarta oamenilor şi a insectelor sunt interdependente – studiu

„Soarta oamenilor şi a insectelor sunt interdependente”, avertizează oamenii de ştiinţă. Specialiştii atenţionează de asemenea că reducerea accentuată a populaţiei de insecte înregistrată în unele locuri de pe planetă este doar „vârful aisbergului”, întrucât nu există date acoperitoare. Avertismentul este semnat de 25 de cercetători din lumea întreagă, care afirmă că se ştie foarte puţin despre majoritatea speciilor de insecte, al căror număr este estimat la 5,5 milioane. Oricum, este clar că este nevoie să se ia măsuri de urgenţă, deoarece dacă am aştepta până când vom avea date mai relevante riscăm ca pagubele să devină ireversibile. Experţii afirmă că există soluţii şi acestea trebuie aplicate imediat. Între aceste soluţii se numără instituirea unor rezervaţii naturale vaste, interzicerea pesticidelor dăunătoare, precum şi acţiuni individuale de felul renunţării la tunderea gazonului şi păstrării crengilor moarte în grădini. De asemenea, nevertebratele nu mai trebuie neglijate de proiectele de conservare care tind să se concentreze asupra mamiferelor şi păsărilor. Acest avertisment apare sub forma a două articole în jurnalul Biological Conservation. O diminuare masivă a populaţiei de insecte s-a înregistrat în Germania, Puerto Rico şi în Marea Britanie. Principalele cauze ale dispariţiei insectelor sunt distrugerea habitatului lor pentru a favoriza agricultura sau pentru a face loc unor construcţii, folosirea intensivă a pesticidelor, poluarea industrială, migraţia unor specii invazive sau criza climei.
Insectele asigură polenizarea a trei sferturi din culturile agricole. Potrivit cercetătorilor, extincţia de specii de insecte de la începutul epocii industriale atinge probabil 5-10% din numărul total al acestora, ceea ce înseamnă pierderea a 250.000 până la 500.000 de specii până acum./abuzoian

(www.thegurdian.com – 20 februarie)