Circulaţia feroviară a fost redeschisă pe un singur fir între staţiile Fărcaşele şi Drăgăneşti Olt

Circulaţia feroviară a fost redeschisă pe un singur fir între staţiile Fărcaşele şi Drăgăneşti Olt, unde la începutul săptămânii a deraiat un tren de marfă. CFR a finalizat, ieri, intervenţiile şi lucrările de reparaţii la infrastructura feroviară de pe aceasată rută, care leagă Bucureştiul de Craiova. Compania dă asigurări că echipele sale vor lucra în continuare, astfel încât traficul pe cale ferată să fie reluat în ambele sensuri. Transmite corespondenta noastră în judeţul Olt, Laura Stoican.
Reporter: Laura Stoican – Prefectul Judeţului Olt, Florin Homorean, a declarat că de aseară, de la ora 22:30, se circulă pe Magistrala 900, cu restricţie de viteză pe porţiunea dintre localităţile Fărcaşele şi Drăgăneşti. Circulaţia trenurilor pe Magistrala 900 între localitățile Fărcașele și Drăgănești a fost închisă, după ce luni dimineață un tren de marfă încărcat cu cereale a deraiat. Zeci de trenuri au fost anulate sau deviate, iar călătorii au fost transbordaţi în mijloace auto până la Caracal. În această cauză procurorii din Caracal au deschis un dosar penal in rem./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 februarie)