Curtea Constituţională a decis că există un conflict juridic între preşedinte şi Parlament

Curtea Constituţională a decis astăzi că există un conflict juridic între preşedinte şi Parlament, în ce priveşte desemnarea liderului PNL, premierul demis Ludovic Orban, pentru a forma un nou guvern. Conflictul fusese reclamat de PSD, iar Curtea a stabilit că preşedintele trebuie să facă o nouă nominalizare pentru funcţia de premier, care să asigure coagularea unei majorităţi parlamentare, în vederea formării unui nou Guvern. Într-o intervenţie la postul de televiziune Antena 3, preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, a explicat în această seară că, prin decizia de astăzi, CCR nu îi spune preşedintelui Iohannis pe cine să desemneze în funcţia de prim-ministru, ci să propună un premier care poate face o majoritate parlamentară, nu ca să pice la votul de învestitură:

Valer Dorneanu: Nu știu de unde s-a înțeles că noi, în decizia noastră, ne-am pronunțat că președintele nu putea să îl desemneze pe primul ministrul Orban. Ceea ce am reproșat noi, ca și existența conflictului, este faptul că persoana nominalizată – nu vorbesc aici de Ludovic Orban – candidatul care a fost propus nu a fost propus, cel puțin așa rezultă din evoluția evenimentelor, pentru a forma pentru a coagula un guvern, ci a fost propus, cum declară candidatul, ca să pice./lalexandrescu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 februarie