Unul dintre cele mai faimoase oraşe din lume, Rio de Janeiro (Brazilia), „împlineşte” 455 de ani (1565) de la fondare. Golful în care este situat, Guanabara, a fost descoperit de europeni la 1 ianuarie 1502, prin exploratorul portughez Gaspar de Lemos, care l-a numit „Rio” pentru că a crezut că era mai degrabă o gură de râu decât un golf. Orașul, numit iniţial Sfântul Sebastian Rio de Janeiro, a fost fondat la 1 martie 1565 în onoarea regelui Sebastian I al Portugaliei. Celebru pentru arhitectura sa, dar în special pentru statuia lui Christos Mântuitorul (Cristo Redentor), al cărei chip a fost realizat de sculptorul român Gheorghe Leonida (1892 – 1942), pentru carnavalul anual care împânzeşte oraşul de turişti din toate colţurile lumii, Rio de Janeiro a fost capitala Braziliei din 1764 până în 1960, când guvernul a fost transferat la Brasília, rămânând totuşi unul dintre cele mai importante oraşe din ţară (al doilea ca mărime după São Paulo). Între 1808 şi 1821, în timpul invaziei napoleoniene a Portugaliei metropolitane, oraşul a devenit capitala Portugaliei şi a imperiului portughez. În anul 2016, Rio a fost gazda Jocurilor Olimpice, care s-au desfăşurat în perioada 5 – 21 august.

RADOR (1 martie)