Ultima zi a Târgului Gaudeamus – Radio România, organizat la Craiova

Iubitorii de lectură pot trece şi astăzi pragul Târgului de Carte Gaudeamus – Radio România, organizat la Craiova, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. În ultimele zile manifestarea a atras sute de vizitatori. Unul dintre evenimentele care s-a bucurat de aprecierea publicului a fost lansarea primului CD din cadrul proiectului „Frecvenţa cărţii”, realizat de Radio România Oltenia-Craiova şi filiala Dolj a Uniunii Scriitorilor din România. Graţie acestui proiect, care îşi propune să salveze în format electronic cultura scrisă din zona de sud-vest a ţării, 35 de scriitori din regiune au citit fragmente din propriile creaţii, transmiţând astfel mesajul lor către public – a precizat vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România-filiala Craiova, Mihai Firică:
Mihai Firică: Vocile scriitorilor din Craiova, din Oltenia, membri ai Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, vor rămâne imprimante pe CD, dar a fost și un fel de a spune cititorilor că ne pot regăsi aproape în fiecare zi. Radio Oltenia Craiova ne promovează, promovează cultura de cea mai buna calitate și avem nevoie să fim noi promovaţi, cei care slujim cultura scrisă.
Realizator: Târgul Gaudeamus – Radio România îşi închide porţile astăzi, iar accesul vizitatorilor este liber./pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 martie)