Audierile miniştrilor propuşi să facă parte din cabinetul condus de Florin Cîţu vor avea loc în comisiile de specialitate ale parlamentului

Audierile miniştrilor propuşi să facă parte din cabinetul condus de Florin Cîţu vor avea loc în comisiile de specialitate ale parlamentului, timp de trei zile, începând de mâine. Calendarul a fost stabilit de Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care urmează să decidă, peste o săptămână, ziua în care plenul va fi chemat pentru votul de învestitură. Liderul PNL, Ludovic Orban, s-a declarat neplăcut surprins de faptul că nu a fost stabilită astăzi şi data votului în plen. El a acuzat majoritatea PSD că blochează procedurile constituţionale. De altfel, liberalii au anunţat că singurele formaţiuni cu care nu negociază pentru a obţine spijinul pentru noul cabinet sunt PSD şi ALDE./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 martie