UȘI DESCHISE la UNATC  

Anul 2020 aduce sărbătoarea în UNATC. La aniversarea a şaptezeci de ani, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti îşi păstrează tradițiile pe care le îmbogățește constant cu noi obiceiuri. Evenimentul dedicat tinerilor curioşi, creativi şi pasionaţi de artă, UȘI DESCHISE, are loc în weekend-ul 6 – 8 martie. Vă aşteptăm să desenăm împreună o schiţă a vieţii de student în sălile pline de emoţie şi visuri.

Într-o lume în care clişeele au obosit, vă invităm să privim spre viitor, participând cu încredere şi curaj la workshopurile şi cursurile deschise de Actorie, Păpuşi-Marionete, Regie Teatru, Coregrafie, Scenografie, Teatrologie (Management cultural, Jurnalism teatral), Pedagogie teatrală, Regie şi Imagine de film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Producţie de film, Film de animaţie.

În fiecare seară, studenţii actori vor prezenta spectacole de absolvire: „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, „Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe, „Audiţia” de Alexandr Galin şi musicalul „Nine”, adaptare scenică după scenariul lui Michael Tolkin şi Anthony Minghella.

Să depășim împreună contururile şi să ne reconfigurăm limitele, începând de vineri, 6 martie, la UȘI DESCHISE 2020, în Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) „I.L. Caragiale” Bucureşti, str. Matei Voievod 75-77 şi la Centrul Internaţional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative (CINETic), str. Tudor Arghezi 3B.

Programul complet al evenimentului este disponibil pe unatc.ro şi facebook.com/usideschiseofficialpage.  Pentru mai multe informații: usi.deschise@unatc.ro .

Parteneri media: Radio România Cultural, Ziarul Metropolis, LiterNet.ro, Teatral.ro,

Oraşul Meu, IQool, AaRC, Modernism.ro.