Super Tuesday în SUA, pentru desemnarea unui candidat democrat în cursa pentru Casa Albă

În Statele Unite are loc, astăzi, cel mai important eveniment din campania pentru desemnarea unui candidat democrat în cursa pentru Casa Albă.

În aşa-numita Super Tuesday, adică super-marţea, sunt aleşi aproximativ o treime dintre delegaţii care vor fi prezenţi la Convenţia la care va fi anunţat candidatul oficial. Delegaţii fiecărui stat vor vota în funcţie de opţiunea majorităţii la alegerile preliminare.

Favoriţi, astăzi, sunt fostul vicepreşedinte Joe Biden, care este sprijinit de democraţii moderaţi, dar şi de numeroase figuri marcante ale partidului, şi Bernie Sanders, care reprezintă electoratul cel mai de stânga al democraţilor. Din Washington, vine acum cu detalii Doina Saiciuc:

Reporter: Cu numai 10 zile în urmă, mulți se întrebau dacă Joe Biden va ajunge să candideze măcar până la alegerile preliminarii din 3 martie. După uriașa victorie, de sâmbătă, în alegerile preliminare din Carolina de Sud, Joe Biden s-a apropiat considerabil de Bernie Sanders, în ce privește numărul /delegaților/ câștigați în alegerile de până acum.

Aseară, Pete Buttigieg şi Amy Klobuchar, doi dintre democrații moderați care au anunțat că renunță la candidatura pentru nominalizare şi-au declarat împreună, pe aceeași scenă, susținerea pentru Joe Biden, într-o încercare urgentă de a împiedica ascensiunea lui Bernie Sanders, care se auto-recomandă drept un democrat socialist. Democrații de centru se tem că o nominalizarea a lui Sanders ar putea conduce la pierderea alegerilor în noiembrie./cmorozanu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 martie