Revista presei internaţionale – 5 martie

„Protejarea graniţelor externe ale UE rămâne crucială” şi „nicio trecere ilegală a frontierei nu va fi tolerată” este mesajul transmis miercuri de Consiliul Miniştrilor de Interne ai Uniunii Europene, reuniţi în mod extraordinar la Bruxelles, în urma presiunilor migraţioniste pe care Grecia le resimte la graniţele sale cu Turcia, notează cotidianul grec Ta Nea. Situaţia de la graniţa greco-turcă este inacceptabilă, iar Turcia nu ar trebui să încurajeze noi deplasări de migranţi spre graniţele UE, a susţinut în vizita sa la Ankara, Înaltul Reprezentant pentru politică externă şi securitate al UE, Josep Borrell, citat de Reuters. „Mesajele politicienilor europeni de rang înalt sunt clare, dar ele încă nu rezolvă criza”, atrage atenţia ziarul german Handelsblatt, în timp ce Frankfurter Allgemeine Zeitung avertizează că „situaţia devine şi mai dificilă cu cât asaltul migranţilor la graniţă se prelungeşte”. „În faţa dezastrului umanitar şi a şantajului din partea Ankarei care cere susţinere în războiul său contra regimului sirian, europenii se luptă să găsească un răspuns comun”, constată Le Monde, titrând „Migranţii, ostaticii jocului geopolitic”. Însă „Ce vrea Erdogan?” se întreabă Euobserver, care după ce prezintă un scurt istoric al jocurilor de putere din criza siriană, conchide că preşedintele turc doreşte sprijinul Europei şi al SUA în negocierile cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru menţinerea unei zone demilitarizate la Idlib. În aceste condiţii, întâlnirea dintre Erdogan şi Putin ce are loc joi, la Moscova, pe tema crizei de la Idlib devine extrem de importantă, putând fi „ultima inițiativă diplomatică a Ankarei pentru a soluționa problema siriană” şi implicit a refugiaţilor, după cum consideră analiştii citaţi de agenţia rusă Tass.
În Statele Unite,”super-marţea” alegerilor primare pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale a arătat că lupta se va da între doi competitori de primă linie: Joe Biden, care şi-a dinamizat campania prin victoria în nouă state, şi Bernie Sanders care, susţinut în special de tineri, a câştigat California, considerată premiul cel mare al campaniei, precum şi alte trei state, scrie New York Times. Presa americană se concentrează asupra revenirii spectaculoase a lui Biden, văzută de CNN drept „cea mai mare, cea mai rapidă şi mai neaşteptată din istoria modernă”, după ce până acum acesta avusese o campanie „lipsită de strălucire”. Ascensiunea lui Joe Biden continuă după ce miliardarul Michael Bloomberg s-a retras din cursă, anunţându-şi susţinerea, inclusiv financiară, pentru Biden, constată Financial Times. „Dintr-odată pentru Sanders, 2020 pare a semăna cu 2016” titrează Washington Post, observând coalizarea taberei moderate din Partidul Democrat în favoarea fostului vicepreşedinte american din mandatul lui Barack Obama, la fel cum s-a întâmplat şi în urmă cu patru ani când Sanders a pierdut alegerile primare în favoarea lui Hillary Clinton.
Criza coronavirusului s-a transformat într-o „pandemie globală” avertizează ministrul german al sănătăţii, susţinând că epidemia încă nu a ajuns la momentul ei de vârf în Germania, care numără deocamdată 240 de infectaţi, notează Deutsche Welle. În Italia, ţara cea mai afectată din Europa, numărul morţilor a ajuns deja la 107 în mai puţin de o lună de la descoperirea primului caz, iar şcolile şi universităţile vor fi închise până la mijlocul lunii martie, scrie Daily Mail, în timp ce La Libre Belgique vorbeşte despre primele cazuri înregistrate în cadrul instituţiilor europene de la Bruxelles. Le Monde se opreşte asupra consecinţelor economice ale noii epidemii, explicând că riscul de încetinire a economiei globale va depinde de gradul de răspândire a virusului în Asia şi Europa. Potrivit previziunilor OECD, ritmul de creştere al economiei globale va fi de doar 2,4%, cel mai scăzut nivel de la criza financiară din 2008-2009, mai scrie Le Monde. Între timp, Banca Mondială anunţă un plan de urgenţă de 12 miliarde de dolari pentru a ajuta țările care au nevoie să “ia măsuri eficiente” pentru oprirea epidemiei de Covid 19, să salveze vieți și să atenueze impactul economic al coronavirusului, notează Le Soir. (Carolina Ciulu)/cciulu/abuzoian